Mercedes confirmă intenţia de a accepta dezvoltarea motoarelor şi în timpul sezonului 2016

Publicat joi, 11.06.2015 14:36 de Daniel Popescu

Mercedes a confirmat că acceptă să discute cu constructorii rivali posibilitatea de a schimba regulamentul pentru a permite dezvoltarea motoarelor şi în timpul sezonului 2016.

Ferrari, Renault şi Honda forţează schimbarea regulamentului tehnic pentru a putea dezvolta motoarele şi în timpul sezonului 2016, însă au nevoie de acordul unanim al tuturor echipelor pentru a realiza acest lucru.

Până în prezent, cei de la Mercedes s-au opus proiectului ca urmare a faptului că beneficiază de cel mai performant motor de pe grila de start, însă oficialii McLaren au dezvăluit miercuri că

au reuşit să-i convingă pe germani să se aşeze la masa negocierilor.

Informaţiile au fost acum confirmate şi de cei de la Mercedes prin vocea directorului de motorsport Toto Wolff, care a admis că este deschis la discuţii. "Suntem deschişi în privinţa acestei situaţii. Înţelegem că Renault şi Honda sunt într-o poziţie dificilă. Trebuie să purtăm discuţii", a declarat austriacul pentru publicaţia Autosport.

Anterior, Red Bull a lansat un avertisment dur potrivit căruia Renault se va retrage din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2016 dacă nu va avea posibilitatea de a dezvolta motorul în timpul anului pentru a micşora astfel diferenţa faţă de Mercedes.

Constructorul german insistă că respingerea iniţială a proiectului este legată de costurile pe care le presupune dezvoltarea unităţilor în timpul sezonului. "Reducerea costurilor este un subiect fierbinte în acest moment, iar dezvoltarea în timpul sezonului reprezintă probabil un factor de cost de două cifre", a adăugat el.

Via Autosport

  • jumbo1974ro, joi, 11.06.2015 16:25

    intrucat reducerea de costuri este un subiect , si este chiar principala preocupare, am o propunere: hai sa desfiintam formula 1 de tot.zero costuri!

  • Kyro, joi, 11.06.2015 16:37

    Dupa ce am citit noul regulament pentru LMP2 pentru 2017 chair is fericit cu regulamentul pentru F1:))))))))))))) incredibil:)))) Doar o fraza o citez: "The LMP2 cars will be homologated for four years and there will be no new models allowed for four seasons."

  • Ha,ha,ha..., joi, 11.06.2015 18:33

    Costuri pe dracu', cand aud chestia asta cu costurile ma gandesc la o zicala de pe la noi: tot hotul striga hotii ! Se pare ca Merc au cheltuit cel mai mult pentru dezvoltarea acestor unitati,cu tot ce inseamna asta acum,si au cheltuit nu gluma,sunt de departe in fruntea listei.Asa ca mai usor cu "grija"pentru cheltuieli,stim ca trebuie sa va recuperati investitia,dar cu concurenta si spiritul F1 cum ramane?!Desigur sunt doar povesti,banul conteaza.