Mercedes dezvăluie noul monopost cu care vrea să lupte pentru titlu în 2014
Mercedes a dezvelit marţi dimineaţă noul monopost W05 cu care aspiră la titlurile mondiale în sezonul 2014 al Formulei 1.
Mercedes a prezentat marţi dimineaţă pe circuitul de la Jerez noul monopost cu care va concura în sezonul 2014 al Formulei 1.
Botezat W05, noul monopost include un design diferit pentru nas, la fel ca şi celelalte echipe de pe grila de start, dar şi o aripă faţă cu numeroase elemente în părţile laterale. Nasul are un design asemănător cu cel implementat de Scuderia Ferrari pe noul F14 T.
Paddy Lowe, directorul tehnic executiv al echipei, a lăudat munca inginerilor, însă admite că este prematur să vorbească despre potenţialele performanţe comparativ cu celelalte echipe.
"Întreaga echipă a făcut o treabă fantastică. Ne-am atins obiectivele, dar, ca întotdeauna, vom începe să înţelegem cât de mult succes avem după ce începem să testăm pe circuit. Noul monopost este elegant, dar agresiv, iar ingineria internă a monopostului este extrem de inovatoare şi inteligentă", a declarat el.
Mercedes a efectuat deja un prim test cu noul monopost în cadrul unei sesiuni private în scopuri publicitare, atunci când Nico Rosberg a parcurs 40 de kilometri pe circuitul de la Silverstone.
Ghidul lansărilor noilor monoposturi din 2014:
▶ 22 ianuarie: Force India: prima fotografie cu noul monopost
▶ 23 ianuarie: Williams: imagini digitale cu FW36
▶ 24 ianuarie: McLaren: lansarea noului MP4-29
▶ 24 ianuarie: Lotus: imagini în premieră cu monopostul E22
▶ 25 ianuarie: Ferrari: galerie foto completa cu F14 T
▶ 26 ianuarie: Sauber: prezentarea digitala a lui C33
▶ 27 ianuarie: Toro Rosso: primul STR cu motor Renault
▶ 28 ianuarie: Red Bull prezinta noul monopost RB10
▶ 28 ianuarie: Mercedes, Williams, Marussia şi Caterham;
▶ 19 februarie: Lotus
Teste de iarnă 2014:
▶ 28-31 ianuarie: Jerez;
▶ 19-22 februarie: Bahrain;
▶ 27 februarie - 2 martie: Bahrain.
intr-adevar e elegant, sa vedem si ce stie!!!