Mercedes: "Fundaţia echipei care a câştigat titlul constructorilor a fost realizată de Brawn"

Publicat luni, 13.10.2014 11:36 de Daniel Popescu

Toto Wolff consideră că Ross Brawn a jucat un rol esenţial în câştigarea titlului constructorilor de către Mercedes, chiar dacă britanicul a părăsit echipa la sfârşitul anului trecut.

Mercedes a obţinut matematic titlul mondial al constructorilor la sfârşitul Marelui Premiu al Rusiei după ce Lewis Hamilton şi Nico Rosberg au ocupat primele două poziţii în cursă, spre finalul unui sezon dominat cu autoritate de echipa germană.

Directorul de motorsport Toto Wolff consideră însă că o bună parte din meritul acestei performanţe îi aparţine lui Ross Brawn, fostul şef al germanilor care

a părăsit echipa la sfârşitul anului trecut, în urma unor neînţelegeri cu privire la structura departamentului de conducere.

"Trebuie să mă ciupesc pentru a mă convingem că facem parte din istoria Mercedes. Am câştigat primul titlu din istorie pentru Mercedes-Benz. Mă simt mândru şi onorat să fac parte din echipă. Fundaţiile echipei au fost stabilit de Brawn, care a jucat un rol foarte important în echipă. Paşii au fost făcuţi în 2012, prin prisma oamenilor care ni s-au alăturat în 2012, am crescut constant, am luat deciziile potrivite şi resursele potrivite. Băieţii au înţeles de ce este nevoie şi de atunci suntem pe un drum ascendent", a declarat austriacul.

Brawn a îndeplinit rolul de şef al Mercedes încă din sezonul 2010, când constructorul german a cumpărat Brawn GP. După ce l-a readus în Formula 1 pe Michael Schumacher, Brawn a jucat un rol major în recrutarea lui Hamilton de la McLaren, însă s-a retras din Formula 1 după ce Wolff şi preşedintele Niki Lauda au decis să se ocupe de partea de business a echipei.

Via ESPNF1

  • gaby, luni, 13.10.2014 12:07

    anul acesta au fost FOARTE BUNI, nu degeaba se spune "MERCEDES sau celelalte maşini", felicitări AMG, sperăm ca acest lucru să se schimbe şi cursele să nu devină din nou o rutină(FERRARI)

  • ferr1, luni, 13.10.2014 13:24

    Deci în 2010-2013 Mercedes n-aveau cele mai bune mașini, ci Red Bull, care săracii nici măcar nu construiesc mașini :))

  • gaby, luni, 13.10.2014 13:36

    cred că şi TOYOTA ar fi obţinut până la urmă rezultate ca şi constructori mi-aş fi dorit acest lucru dar RBR(RESPECT) a avut o echipă mai determinată pt a obţine premii, dar să nu uităm de HONDA , care a vîndut la BRAWN(RESPECT), care la rândul lui a vândut echipa la MERCEDES(RESPECT), în afară de prima toate echipele au fost sau sunt CAMPIOANE MONDIALE pe toate liniile.

  • Sumi7, miercuri, 15.10.2014 14:48

    Respect Brawn pentru tot ce-ai relizat la Beneton, Ferrari si Mercedes!