Mercedes vrea să învingă Ferrari în lupta pentru locul doi la constructori
Mercedes speră să aibă abilitatea de a învinge Ferrari în lupta pentru locul doi în clasamentul constructorilor, întrucât are de recuperat doar şapte puncte.
Red Bull Racing se îndreaptă încet, dar sigur, spre al patrulea titlu mondial consecutiv la constructori, astfel că rivalii au început să-şi concentreze eforturile pe locul doi, care oferă totuşi o importantă sumă de bani din drepturile TV.
Lotus a ieşit parţial din confruntare din cauza faptului că este la 68 de puncte de această poziţie, astfel că lupta se dă în principal între Ferrari şi Mercedes, care în prezent sunt despărţite de numai şapte puncte.
Toto Wolff, directorul de motorsport al Mercedes, considera că echipa germană este capabilă să-şi îndeplinească obiectivul de a termina pe locul doi.
"Am făcut un pas înainte şi se pare că suntem în regulă pentru locul trei. Dar suntem foarte motivaţi şi vrem să fim cel puţin pe locul doi. Sunt subiectiv, dar dacă ne uităm la performanţele monopostului aş spune că suntem echipa numărul doi în acest moment. Creşterea de performanţă se aplatizează pe măsură ce continui să îmbunătăţeşti şi este nornal să fie aşa la finalul sezonului. Dar continuăm să aducem noi componente pentru monopost şi mai sunt puncte de câştigat", a declarat el.
Wolff nu-şi face însă iluzii că Mercedes ar putea schimba calculele hârtiei în sezonul următor, când vor fi introduse noile motoare turbo V6 de 1.6 litri. Austriacul anticipează că raportul de forţe din Formula 1 va rămâne în mare parte neschimbat, întrucât echipele de top şi-au păstrat în mare măsură aceeaşi oameni în departamentele tehnice.
"Performanţa este influenţată de oameni, iar dacă oamenii rămân unde sunt la echipele de top nu văd o schimbare majoră în echilibrul puterii. Sigur, anul viitor motoarele ar putea conta mai mult, dar dacă ne uităm la structura pe care o are Ferrari la Maranello sau Renault la Viry, ambii constructori sunt motivaţi. Aşa că nu văd diferenţe uriaşe", a adăugat el.
Totuşi, Lotus ar putea fi afectată din acest punct de vedere de numeroasele plecări recente ale şefilor de departamente, care au ales în cea mai mare parte să-şi continue carierele la Ferrari.
Via The F1 Times, SportingLife
Daca se mai da mult Hamilton din fata lui Alonso la start, are toate sansele sa ajunga pe 4 mercedes.