Mercedes vrea să testeze la Silverstone din motive de siguranţă

Publicat marţi, 09.07.2013 09:35 de Daniel Popescu

Mercedes face presiuni pentru a fi acceptată la testul de la Silverstone de săptămâna viitoare, considerând că are dreptul să evalueze pneurile din motive de siguranţă.

Mercedes a fost privată de participarea la testul de la Silverstone dedicat iniţial tinerilor piloţi în urma unei decizii a Tribunalului Internaţional, după ce a echipa a încălcat regulamentul sportiv prin efectuarea unui test cu pneuri Pirelli pe circuitul de la Barcelona.

Echipa germană a acceptat sentinţa, însă şi-a manifestat interesul de a participa la

o eventuală a patra zi de teste după ce FIA a anunţat că la evaluare pot participa şi piloţii titulari.

Refuzul echipelor de a prelungi testul cu o zi părea să închidă acest subiect, însă acum Mercedes susţine că ar trebui să fie prezentă la Silverstone din motive de siguranţă.

"Am primit penalizarea şi nu are niciun sens să ne plângem. Acceptăm decizia şi nu putem participa în testele pentru tineri piloţi. Dar acum nu ştim ce formă va avea acest test. Dacă este un test de pneuri cu privire la securitate, atunci cred că toate echipele, inclusiv Mercedes, ar trebui să primească oportunitatea să determine dacă aceste pneuri vor fi sau nu pe monoposturi şi dacă există sau nu riscuri de securitate", a declarat Toto Wolff, directorul departamentului de motorsport al Mercedes, pentru postul de radio Deutschlandfunk.

Pirelli va aduce la Silverstone pneurile pe care le va furniza începând cu Marele Premiu al Ungariei. Acestea vor avea structura cauciucurilor de anul trecut şi compoziţiile din acest sezon.

Via GMM

  • Gigi, marţi, 09.07.2013 10:09

    O echipa fara cuvant, parca joaca bambilici. Si copii de la gradinita sunt mai reponsabili pt cuvantul dat.

  • Elena, marţi, 09.07.2013 10:45

    Au facut 1000km in plus fata de celelalte echipe!Testand cu pilotii principali!Chiar nu le este rusine!Credeam ca nemtii sunt un alt de soi de oameni!

  • Mercedes, marţi, 09.07.2013 10:55

    Ha ha ha ha ce spunea acum cateva zile? Baietii astia se pisa pe deciziile tribunalului si pe regulamente. Ei stiu un sigur lucru, ca au probleme si trebuie sa testeze, nu conteaza daca incalca regulamente, nu-si respecta propriile decizii sau cunvant, alea sunt prostii pentru alte echipe. Pacat ca FIA nu ia inca atitudine si nu face curatenie. 10 curse penalizare pentru Mercedes si isi vor baga mintile in cap definitiv, asta trebuia sa fie pedeapsa initial pe masura faptelor. Pacat ca FIA nu are curaj sa-si faca treaba.

  • madslayer, marţi, 09.07.2013 12:12

    Nesimtirea acestei echipe ma uimeste. Dupa ce ca au incalcat regulamentul testand 1000 de km cu masina din acest an, acum vor sa testeze iar, "pe motive de siguranta". Nu stiu de ce, dar cred ca vor putea testa deoarece Mos Ene Bernie si FIA ii vor scoate basma curata. Vor spune ceva de genul "Noi doar i-am mustrat verbal pentru testul de la Barcelona. Ei au zis ca pt a calma spiritele ar trebui sa nu participe la testele pt tineri piloti de la Silverstone". Competitia asta incepe sa devina un circ... bataia de joc a unor nemti aroganti.

  • Alexalonso10, marţi, 09.07.2013 12:31

    chiar au tupeu :)))

  • ferr, marţi, 09.07.2013 13:12

    Bine ca Mercedes n-are dreptul de veto asupra regulamentului, ca era jale... Acum e de inteles de ce Ferrari il are.

  • ferr, marţi, 09.07.2013 13:16

    De fapt celelalte echipe incearca sa motiveze ca e vorba de securitate ca sa testeze cu pilotii principali si sa anuleze avantajul pe care si l-a creat Mercedes in mod ilegal. Iar nemtii incearca sa puna presiune pe FIA si sa nu le permita celorlalte echipe sa foloseasca pilotii principali. Daca restul echipelor vor testa cu pilotii tineri, Mercedes isi va mai pastra un oarecare avantaj. Indiferent care va fi forma testului, Mercedes nu are ce cauta. In locul lor mi-ar fi rusine sa cer asa ceva, atat timp cat i-am scuipat in fata pe ceilalti, am minti si am calcat in picioare regulamentul. Insa nu-mi fac griji. Bernie are o solutie pentru Mercedes. Nu m-as mira sa-i vad testand alaturi de celelalte echipe.

  • aberatii de sus in jos, marţi, 09.07.2013 15:08

    Mercedes a testat niste specificatii de cauciucuri care acum nu mai sunt valabile,s-a vazut si in cursa,avantajul lor a disparut complet. Deci vor sa testeze din nou cu noile specificatii. Toate comentariile de mai sus sunt fara logica,doar din rautate.Punct

  • Mclaren_Mircea_1984, marţi, 09.07.2013 20:56

    Asta deja ii aroganta si nesimtire din partea echipei. M-am bucurat pentru Lewis ca au scapat de penalizare la constructori, de suspendare sau amenda, dar hai sa fim seriosi, tribunalul a dat exact decizia pe care a propus-o avocatul Mercedes si acuma sa ai nesimtirea sa mai vrei sa si testezi dupa ce 3-4 curse ai avut avantajul testului asupra celorlalte echipe. De unde pana unde atata aroganta si nesimtire la echipa asta? Si Lauda si Wolf sa pupe pamantul ca au scapat cum au scapat si sa mai ai si prententii. Rusine Mercedes.

  • @aberatii de sus in jos, sâmbătă, 13.07.2013 11:17

    logica e absenta in comentariul tau, auzi la el "avantajul a disparut complet"... daca testa cu un monopost din anii trecuti te asigur ca nu comenta nimeni. mercedes a incalcat regulamentul. a testat cu monopostul de anul asta, lucru interzis de regulament. punct.(asta ca sa iti citez "inteligenta")