Michael Schumacher il felicita pe Raikkonen

Publicat marţi, 23.10.2007 10:03 de Daniel Popescu

Septuplul campion mondial Michael Schumacher l-a felicitat pe Kimi Raikkonen pentru performanta de a castiga titlul mondial in Brazilia, spunand ca niciodata nu s-a asteptat la un final atat de dramatic.

Raikkonen a castigat titlul mondial in 2007 dupa ce a terminat in fata coechipierul sau Felipe Massa in cursa de duminica.

"Il felicit pe Kimi si intreaga echipa pentru aceasta superba performanta", a spus Schumacher pe site-ul sau oficial. "Este pacat ca nu am fost acolo sa sarbatoresc titlul cu intreaga echipa. Ultima cursa a fost incredibila, pasionanta si cu un scenariu greu de prevazut. Intotdeauna am sustinut ca trebuie sa crezi in sansele tale pana la final, chiar daca sunt mici. Dar nimeni nu a crezut cu adevarat ca asa va fi finalul campionatului".

McLaren intentioneaza insa sa faca apel la decizia comisarilor de a nu penaliza echipele BMW si Williams.