Montezemolo: "Perez nu are experienţa necesară pentru a face faţă presiunii de la Ferrari"

Publicat miercuri, 12.09.2012 15:33 de Daniel Popescu

Luca di Montezemolo a exclus din nou posibilitatea ca Sergio Perez să-l înlocuiască pe Felipe Massa, întrucât mexicanul are prea puţină experienţă pentru a face faţă presiunii de la Ferrari.

Sergio Perez este unul dintre piloţii creditaţi cu mari şase să-l înlocuiască pe Felipe Massa la Ferrari în sezonul 2013, primele speculaţii apărând după locul doi obţinut de mexican în Marele Premiu al Malaysiei. Ulterior, pilotul echipei Sauber a avut o serie mai puţin prolifică, însă şi-a demonstrat din nou valoarea la Monza, acolo unde a terminat din nou pe locul doi la capătul unei strategii inteligente pentru pneuri.

Confruntat din nou cu numeroase speculaţii privind semnarea unui contract cu Ferrari, preşedintele Luca di Montezemolo a exclus această variantă. Italianul susţine că Perez nu are încă experienţa necesară să facă faţă presiunii care există la Ferrari pentru obţinerea performanţelor, chiar dacă face parte din Academia de Piloţi Ferrari.

"Sezonul următor este prea devreme. Sunt foarte mulţumit pentru el pentru că asta demonstrează că alegerea noastră de a-l aduce la academia de piloţi a fost bună. Progresele sale se datorează celor de la Sauber şi Academiei de Piloţi Ferrari. Dar pentru a pune un pilot tânăr într-un Ferrari cu presiunea care există la Ferrari ai nevoie de mai multă experienţă", a declarat di Montezemolo în cadrul unui interviu acordat postului britanic de televiziune SkySports.

În schimb, Montezemolo nu a exclus posibilitatea ca Sebastian Vettel să ajungă la un moment dat la Ferrari, însă a evitat să spună dacă Ferrari ar agrea prezenţa a doi piloţi precum germanul şi Fernando Alonso în cadrul echipei.

"Cred că Vettel este mai mult sau mai puţin în condiţiile în care se afla Michael Schumacher la Benetton. Este mai tânăr, este un pilot foarte bun şi are o bună experienţă, aşa că teoretic, dacă trebuie să-mi ceri un nume, aş putea să vă spun numele lui", a adăugat el.

Via SkySports

  • SPW, miercuri, 12.09.2012 16:07

    Sa inteleg ca la Ferari este mai importanta PRESIUNEA decat experienta unui pilot bun, lol acestia sunt chiar pe afara din gandirea omenesca .

  • JJ, miercuri, 12.09.2012 19:59

    In traducere Alonso nu e de acord ca Perez sa ajunga la Ferrari.

  • slim, miercuri, 12.09.2012 20:36

    Hai bai, Luca, recunoaste ca nu-ti place de el, ci de banii lui Carlos Slim care intarzie sa apara. Ce atatea subtilitati... Pentru 30 de mil poate ca Montezemola va calca peste cuvantul lui Alonso si il va aduce pe Perez la Ferrari, dar mosul ala miliardar nu aduce sacii cu bani in Italia :(

  • @slim, joi, 13.09.2012 09:50

    i se falfaie la Luca Di M. si la Ferrari de acei 30 de mil ... is full cu bani si cu sponsori aduc pe cine vor muschii lor, si pe Ham dc chiar si-ar dori dc ar fi sa nu tina cont de parea lui Alonso, l-ar aduce pe Ham sau pe Vettel

  • @@slim, joi, 13.09.2012 13:42

    Alonso e prezentul, Vettel e viitorul. Hamilton nu cred ca face parte din planurile celor de la Ferrari. Nu e un pilot cu temperamentul necesar. E plin de fite si vedetisme in capul sau. Vettel e mult mai agreabil. Apoi lui Montezemolo nu i se falfaie de mexicani. Un perez la Ferrari ar creste vanzarile in America de Sud. Sa nu uitam ca Slim e "sef" in America de Sud. Celor de la Ferrari poate ca nu le pasa de cele 30 de mil cat le pasa de cresterea vanzarilor la produsele Ferrari(masini, tricouri, sepci etc)