Newey: "Motoarele vor face diferenţa în 2014"

Publicat luni, 20.08.2012 12:26 de Daniel Popescu

Adrian Newey susţine că performanţele motoarelor vor juca un rol crucial în stabilirea campioanei mondiale din sezonul 2014, atunci când va intra în vigoare noul regulament tehnic.

Formula 1 se pregăteşte intens pentru trecerea de la motoarele V8 de 2.4 litri la unităţile turbo V6 de 1.6 litri, programată pentru sezonul 2014. Modificarea va fi acompaniată de o serie de limitări de ordin aerodinamic şi va aduce, în opinia lui Adrian Newey, directorul tehnic al Red Bull Racing, o grupare a echipelor în clasamentul constructorilor în funcţie de performanţele motoarelor oferite de producători.

"În 2014 vom avea o variaţie a performanţelor motoarelor. Asta înseamnă că (rezultatele vor depinde de) unitatea în sine, care nu este alcătuită doar din motor, ci şi din variatele sisteme de recuperare incluse (n.r - KERS). Este posibil ca un constructor să se descurce semnificativ mai bine decât alţii, moment în care am putea avea toate monoposturile acelui constructor în fruntea grilei de start. Am putea avea un campionat al constructorilor de motoare", a precizat britanicul pentru publicaţia Autosport.

Pe de altă parte, Newey a admis că Red Bull Racing nu mai reuşeşte să domine în Formula 1 din cauza faptului că FIA a interzis în acest sezon eliminarea gazelor de eşapament prin eleronul spate inclusiv când pilotul nu apasă pedala de acceleraţie, concept cunoscut sub numele de "blown diffuser".

"Se întâmplă ceea ce ne-am temut la începutul sezonului. Am exploatat tehnologia blown diffuser timp de două sezoane şi apoi a fost interzisă alături de alte schimbări precum testele pentru flexibilitatea aripii faţă, iar asta ne-a afectat destul de mult. Probabil ne-a afectat mai mult decât pe alte echipe pentru că noi am exploatat-o mai mult timp. Ne-a luat ceva timp să înţelegem ce trebuie să facem pentru a ne reveni", a adăugat reputatul inginer al campioanei mondiale.

Via Autosport, Autosport

  • razboiul, luni, 20.08.2012 12:42

    motoarelor...mai bine decat mascarada cauciucurilor din acest sezon. Pana la ruma asta trebuie sa faca diferenta(cu exceptia pilotului), motorul!