Noile pneuri Pirelli se degradează rapid după câteva tururi

Publicat joi, 03.02.2011 11:29 de Daniel Popescu

Piloţii susţin că noile pneuri Pirelli se degradează într-un ritm accelerat după numai câteva tururi, ceea ce determină scăderea timpilor cu peste două secunde pe tur.

Echipele au ocazia în această săptămână la Valencia să testeze pentru prima oară noile pneuri Pirelli pe monoposturile cu care vor concura pe parcursul sezonului 2011, iar rezultatele preliminare indică o degradare foarte rapidă a acestora după primele două-trei tururi.

Astfel, piloţii sunt capabili să obţină timpi competitivi la ieşirea pe circuit, însă după numai două-trei tururi timpii scad cu peste două secunde pe turul de pistă. Ulterior, degradarea se plafonează, astfel că timpii devin constanţi, însă sunt semnificativ mai slabi decât cei obţinuţi în primele tururi de la ieşirea pe pista.

Această caracteristică a pneurilor Pirelli a fost evidenţiată de piloţii a patru dintre cele mai valoroase echipe din competiţie, ceea ce înseamnă că degradarea nu este dependentă de un anumit monopost, ci mai degrabă de componentele pneurilor şi regulamentul tehnic pentru sezonul 2011.

Pirelli a confirmat anterior că va produce pneuri mai puţin durabile cu scopul de a îmbunătăţi spectacolul în Formula 1 prin inmultimirea numărului de opriri la boxe şi, implicit, diversificarea strategiilor, însă degradarea cauciucurilor este mai mare decât se anticipa iniţial.

Principalele probleme au apărut în cazul pneurilor supersoft şi soft, în timp ce pneurile medium sunt, implicit, mai consistente. Fiecare echipă are la dispoziţie câte 20 de seturi de pneuri pentru aceasta sesiune de evaluare.

Iată opiniile piloţilor de top despre noile pneuri Pirelli:

Fernando Alonso (Scuderia Ferrari):

"Nu a fost uşor să menţinem pneurile consistente. Primul tur este bun, iar apoi pierzi doua sau trei secunde pe tur. Apoi eşti mai mult sau mai puţin consistent, dar prea lent".

Robert Kubica (Renault):

"Da, (n.r - degradarea) este prea mare. Este bine dacă vrei să ai cinci sau şase opriri la boxe pe cursă, dar şi atunci am avea nevoie de mai multe pneuri! Glumesc. Depinde de tipul de pneuri, dar situaţia se îmbunătăţeşte în cazul componentelor mai tari. Nu este o problemă de granulaţie, ci de uzură. Pneurile se deteriorează dintr-o dată. În curse există întotdeauna tendinţa de a sta mai mult pe circuit şi trebuie să te gândeşti la siguranţă, pentru că ultimul lucru pe care vrem să-l vedem este explozia unui pneu".

Nico Rosberg (Mercedes GP):

"Nu sunt îngrijorat, cursele vor fi mai spectaculoase. Am văzut în trecut că cele mai spectaculoase curse sunt cele în care pneurile cedează rapid, la fel ca anul trecut la Montreal, aşa că nu este o problemă".

Lewis Hamilton (McLaren):

"Se pare că există o diferenţă mare între tipurile de pneuri. Pentru noi nu ştiu dacă a fost o diferenţă mare (n.r - McLaren testează la Valencia monopostul din sezonul 2010). Evident, anul trecut am avut o singură oprire la boxe, iar acum degradarea pe aceste pneuri este majoră, iar unii piloţi ar putea avea două sau trei opriri la boxe, ceea ce este foarte bine".

Via | Autosport

  • Tracto, joi, 03.02.2011 13:03
    avantajat

    Stiti cine va fi avantajat de noile pneuri ? button cu stilul sau super soft de a conduce !

  • apacheF1, joi, 03.02.2011 13:54
    salutare

    iti dau 100%dreptate!In plus cei de la BBC,au spus inca de anul trecut ca Button,va fi cel putin la inceputul ezonului cel mai avantajat din acest punct de vedere!Go Button!!!!!!