Norbert Haug îl apără pe Schumacher în faţa criticilor

Publicat joi, 15.07.2010 14:56 de Mircea Meșter

Deşi revenirea lui Michael Schumacher este privită ca un eşec de mulţi, şefii Mercedes GP au încredere în german.

Norbert Haug îi contrazice pe contestatarii lui Michael Schumacher, care afirmaseră că revenirea germanului în Formula 1 reprezintă o greşeală. "Michael merită tot sprijinul nostru. Se potriveşte în echipă şi este încă rapid. Credem în el şi fanii lui cred şi ei în el", a declarat Haug.

Eddie Jordan este ultima figură marcantă a Formulei 1 care s-a aliat grupului de contestatari ai germanului. Omul care l-a angajat pe Schumacher în 1991 şi care a avut încredere în german susţine că revenirea sa în Formula 1 este o eroare. "Este o imensă greşeală personală. A te angaja în competiţie cu băieţi care sunt cu 20 de ani mai tineri decât tine este un lucru care contravine legilor medicinei şi fizicii", spune Jordan.

Michael Schumacher consideră însă că revenirea sa este o reuşită, germanul suţinând că este mulţumit de propria performanţă. "Sunt fericit cu ce am realizat în 2010. Am făcut şi câteva greşeli şi sunt zone în care putem să ne îmbunătăţim performanţele. Însă una peste alta nu cred că sunt mulţi care să se întoarcă la 41 de ani după o pauză de trei ani", spune pilotul Mercedes GP.

  • razvanis, joi, 15.07.2010 15:47
    pai da

    Acum MS le da apa la moara celor care au fost mereu frustrati si deranjati de succesul lui .

  • f1_alonso, joi, 15.07.2010 16:29
    NickM

    Numai daca s-ar duce la Ferrari va avea succesu de alta data .

  • Schumacher, joi, 15.07.2010 18:56
    . - punctul meu de vedere

    Dupa mine faptul ca la aceasta varsta inca are timpi care sa-l recomande pentru F1 (destul de aproape de Rosberg) este inca o dovada ca este un pilot de exceptie. Unde vor fi cei implicati acum in F1 si mult mai tineri cand vor avea varsta lui ? Au incercat si altii o revenire (Mansel, Mika, etc) dar erau departe ca timpi si asta chiar cand inca erau permise testele si se puteau antrena oricat. Eu ma bucur sa-l revad pe pista. Numai un talent de exceptie se poate bucura de F1 atat timp cat doreste, bineinteles si cu meritul de a fi acolo deopotriva.

  • Schumacher, joi, 15.07.2010 19:00
    .

    "Însă una peste alta nu cred că sunt mulţi care să se întoarcă la 41 de ani după o pauză de trei ani", spune pilotul Mercedes GP. Cu asta le-a cam pus capac criticilor sai, in special celor de varsta apropiata cu a sa. Adica, faceti si voi la fel, veniti pe pista si sa vedem cat de buni mai sunteti ..... ca la criticat ....

  • MR.F1, joi, 15.07.2010 19:34
    juramintul ,,MichaelShumacher-FERRARI,,

    imi pare ca aceste 2 Nume Mari se cauta unul pe celalalt, dupa ce a avut o legatura strinsa si de succes... dupa despartirea lor nu mai vad succesul nci unul din ei, mai ales odata cu revenirea lui MS... Sa trec la ceva mai serios, ar trebui sa treaca la m multa sirguinta si sa faca rezultate bune, caci in ritmul acesta il intrece si Rosb, oricit nu ni-ar spune el ,,ca se simte in forma,,. Oricum prin astfel de cuvite se vede ca nu se da batut si ca este optimist si nu se lasa invins de virsta sa. Bravo lui, stie a se prezenta in fata publicului, calm, calculat respecuos, optimist, increzator... Ii urez succes in continuare si mult noroc!!!

  • Enea, joi, 15.07.2010 20:18
    schumi no 1

    Asteptati inca putin si veti vedea la anul va fi din nou campion mondial pentru ca el nu este genul de om care sa stie ce inseamna sa renunti. De aceea l-am admirat din totdeauna si fara indoiala este cel mai mare sportiv al tuturor timpurilor. Simply the best

  • mad79, joi, 15.07.2010 21:54
    salutare

    cea mai mare prostie facuta de Mercedes GP!!!!In loc sa promoveze un pilot talentat,il plateste regeste pe acest rebut!!!!!!!!RUSINE!RUSINE!RUSINE!!

  • Radu, joi, 15.07.2010 22:43
    Schumi uber alles!

    Sunt fericit sa vad ca Schumi are atat de multi admiratori si mi-e mila de cei cativa care chitaie la colturi. Mercedes GP a facut o afacere uriasa cu o investitie nesemnificativa, pt ca personalitatea lui Schumi este atat de mare, incat interesul pt el depaseste cu foarte mult orice cheltuiala. Cat timp Schumi nu mai concurase, F1 mi se parea searbada si aproape ca nu ma mai interesa.

  • octav71, vineri, 16.07.2010 00:12

    @mad79: sa spui despre Schumacher ca este un rebut mi se pare o prostie din partea ta. Sau poate ... esti suparat ca a plecat de la Ferrari? Ai idee cat vinde Schumacher (bilete, materiale promo, imagine) in Germania? Oricum, parerea ta, dar tot esti in plopi

  • mad79, vineri, 16.07.2010 12:02
    buna

    @octav nu sunt nici fan Ferrari,nici Schumacher! Fanii lui Schumacher in loc sa,isi bage capul in nisip precum strutul,mai bine ar citii opiniile unor oameni care stiu cu adevarat cu ce se 'mananca' acest sport!!!!!!!!

  • Tracto, vineri, 16.07.2010 14:06
    @mad79

    Schumacher stie mai bine decat toti cei care il critica cu ce se mananca acest sport asa ca....... In curand daca nu la anul vor face ciocul mic contestatarii lui. Poate incepand cu week-endul din Germania unde factorul pshihologic va invinge problemele cu care el se confrunta !

  • Tracto, vineri, 16.07.2010 14:17
    mancatul F-1

    Ca o completare la cele spuse mai devreme cu "mancatul" Schumacher chiar stie cel mai bine cu ce se mananca acest sport. Nu uitati ca a alergat in toate erele importante ale F-1. Atunci cand nu erau ajutoare electronice de nici un fel , masinile erau cat se poate de mecanice chiar si schimbatorul de viteze , slick-uri etc. Apoi a urmat era ajutoarelor electronice amintim aici TC si pneuri speciale cu santuri . In toate acestea s-a remarcat ca fiind cel mai bun . Si nu uitati ca s-a duelat cu succes cu cei mai reprezentativi piloti din istorie in aceste ere : Senna, Prost , Mansell, Hakkinen, Hill,Nelson Piquet (cu care a fost si coechipier in 1991 dupa mutarea la Benetton si l-a batut in mod constant in calificari si in curse ).