Obiectivul Ferrari: Un monopost la fel de puternic ca cele ale rivalilor

Publicat vineri, 01.02.2013 17:11 de Daniel Popescu

Ferrari rămâne precaută în privinţa rezultatelor pe care vrea să le obţină în acest an şi afirma că principalul obiectiv este să aibă un monopost la fel de competitiv ca cele ale rivalilor.

Ferrari a lansat vineri noul monopost pentru sezonul 2013, care cu excepţia panoului frontal dintre saşiu şi nas nu aduce schimbări majore din punct de vedere al designului.

Chiar dacă preşedintele Luca di Montezemolo a admis că Ferrari trebuie să fie competitivă de la începutul sezonului, şeful Stefano Domenicali este mult mai ponderat în declaraţii şi afirmă că obiectivul principal este de a furniza un monopost la fel de competitiv ca cel al rivalilor de la Red Bull Racing şi McLaren.

"Principalul obiectiv este să le oferim lui Fernando Alonso şi Felipe Massa un monopost competitiv. Nu cred că ne putem aştepta la un monopost mult mai rapid decât al celorlalţi, asta ar fi fantastic. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ şi să avem un monopost egal cu al competitorilor", a declarat italianul la lansarea noului monopost.

Domenicali a vorbit şi despre decizia de a monta un panou între şasiu şi nas, pentru a ascunde efectul inestetic al părţii frontale. El a admis însă că principalul motiv al schimbării a fost identificarea unui spor de performanţă permis de noua implementare.

"Am vrut să mergem în această direcţie pentru ca întregul proiect presupune îmbunătăţirea performanţei în acea zonă. Şi este şi mai frumos!", a precizat el.

  • Mclaren_Mircea_1984, vineri, 01.02.2013 17:32

    Formula 1 - Ferrari stays realistic on goals for F138 Ferrari believes the priority for its 2013 car must be to match its rivals at the front of the field, rather than surpass them. - autosport.com

  • pablo256r, vineri, 01.02.2013 22:51

    La fel de competitiv cu al rivalilor ar insemna ambele titluri pentru Ferrari. Asa sa fie oare ? Ar fi frumos, ar merita dupa atatea investitii si munca fara rezultate semnificative. Succes baieti !

  • ion, vineri, 01.02.2013 23:31

    corect spus, nu se pot astepta la minuni peste noapte, nici nu se arunca la declaratii hazardate sau spuse de sus...ramane de vazut, campionatul e lung, anul trecut au inceput dezastruos, si au revenit pe parcurs, au recuperat destul, vedem anul acesta.. mclaren sunt puternici, la fel red bull, toti vor sa castige..

  • ion, vineri, 01.02.2013 23:33

    ferrari nu se ridica si nu devin mai puternici prin criticarea adversarilor..

  • CatalinRG, sâmbătă, 02.02.2013 11:47

    la ce ora este lansarea monopostului sauber?

  • mirel_f1, luni, 04.02.2013 18:57

    mi se pare ciudat monopostul ferrari f 138 partea din fafa nasul masini si eleronul practic cum e prins,poate a gasit ferrari un mod de arezolva partea aerodinamica a masini sper sa aiba rezultate de data aceeasta masin a sa nu mai fie un esec succes