Obiectivul lui Senna în Singapore: să ajungă în Q3 în calificări

Publicat marţi, 20.09.2011 12:14 de Daniel Popescu

Bruno Senna şi-a stabilit ca obiectiv să pătrundă în ultima parte a calificărilor din cadrul Marelui Premiu din Singapore.

Bruno Senna a câştigat la Monza primele sale puncte în Formula 1, după ce a terminat pe locul 9 Marele Premiu al Italiei.

Brazilianul se află în faţa celei de-a treia curse pentru Renault şi speră să înregistreze progrese în performanţe, principalul său obiectiv fiind să promoveze în ultima parte a calificărilor.

"Voi aborda weekendul într-o manieră similară celei de la Monza şi voi parcurge cât mai multe tururi posibil în sesiunile de antrenamente. Sper ca asta să mă ajute să ajung în Q3 în calificări", a declarat brazilianul în cadrul unui interviu acordat site-ului oficial al echipei sale.

Senna admite că misiunea sa de la finalul acestei săptămâni nu va fi una tocmai uşoară, din cauza faptului că va concura în premieră la lumina reflectoarelor, iar umiditatea este foarte ridicată.

"Singapore este o pistă de încercare. Sunt atât de multe viraje şi trebuie să fii pe "felie" pentru a evita greşelile. Scoate cu adevărat tot ce este mai bun dintr-un pilot. De asemenea, nu este uşor să stabileşti setările monopostului. Din punct de vedere fizic, este de asemenea foarte dificil din cauza umidităţii ridicate, iar circuitul îţi cere să fii precis viraj după viraj. În timp ce pilotezi noaptea observi combinaţia de lumini şi umbre şi ai nevoie de ceva timp pentru a te obişnui cu asta", a mai precizat el.

Via | Renault