OFICIAL: De la Rosa a semnat cu Hispania un contract pe doi ani

Publicat luni, 21.11.2011 17:47 de Daniel Popescu

Pedro de la Rosa va reveni în Formula 1 în 2012 după ce a semnat un contract pe două sezoane cu Hispania Racing.

Pedro de la Rosa va renunţa încă o dată la postul de pilot de rezervă al echipei McLaren, de data aceasta pentru a reveni în Formula 1 ca pilot titular la Hispania Racing.

Spaniolul în vârstă de 40 de ani a semnat un contract pe doi ani cu cea mai slabă echipă din Formula 1, însă acest lucru nu îl împiedică să spere că va realiza progrese alături de conaţionalii săi.

"Este un pas foarte important în cariera mea sportivă. Sunt într-un stadiu foarte bun al maturităţii şi sunt pregătit pentru această provocare, pe care am ales-o din trei motive: dorinţa de a reveni în competiţie, faptul că Hispania este o echipă spaniolă şi faptul că îi cunosc pe oamenii care conduc proiectul, în special Luis Perez-Sala", a declarat spaniolul.

La rândul său, şeful Colin Kolles a evidenţiat că aducerea lui de la Rosa la echipă semnalizează ambiţiile echipei de a-şi depăşi actualul statut pe care îl are pe grila de start. "Obiectivul echipei a fost să se întărească în toate asepctele: economic, tehnic şi sportiv. Fără niciun dubiu, aducerea lui de la Rosa pentru anul viitor va fi fundaţia fundamentală în dezvoltarea proiectului nostru", a precizat el.

De la Rosa a concurat în 88 de Mari Premii, iar începând din 2003 a fost pilotul de rezervă al celor de la McLaren. A revenit în Formula 1 în 2010 la Sauber, însă a fost îndepărtat înainte de finalul sezonului, iar în Marele Premiu al Canadei din acest an l-a înlocuit pe accidentatul Sergio Perez. Hispania nu a anunţat numele coechipierului lui de la Rosa, însă cel mai probabil acesta va fi Vitantonio Liuzzi.

Via | Hispania Racing

  • tataie30, marţi, 22.11.2011 01:45
    da

    nu e de bine nici pt unii nici pt ceilalti ,au de castigat si unii si ceilalti , de la rosa castiga probabil ceva bani in plus si se da un carusel gratis:) echipa castiga ceva experienta + ceva de pe la mclaren. daca ar fi adus un pilot cu bani ar fi avut de castigat echipa probabil inca un sezon in f1+dorinta de a face ceva in f1 a acelui pilot , dar ar fi pierdut la dezvoltarea monopostului