OFICIAL: Perez a primit acordul FIA pentru a concura în Canada
Sergio Perez a primit acordul forului mondial de a concura în Marele Premiu al Canadei după ce a trecut testele medicale efectuate după accidentul suferit la Monaco.
Sergio Perez a absentat în Marele Premiu al statului Monaco în urma unui grav accident suferit în calificări şi a petrecut două zile în spital, însă pilotul echipei Sauber şi-a exprimat mereu convingerea că va fi apt să concureze în următoarea cursă de la Montreal.
Debutantul în Formula 1 a efectuat joi controlul medical impus de FIA pentru verificarea stării sale de sănătate, iar verdictul a fost unul pozitiv. Potrivit unui comunicat de presă al FIA, mexicanul este apt să urce la volanul monopostului C30 la sfârşitul acestei săptămâni.
"Tocmai am fost să fac examinările şi toate testele cu FIA şi totul a fost în regulă. Le-am oferit rezultatele de la doctori şi totul este bine pentru a concura din nou în acest weekend", a declarat mexicanul reporterilor prezenţi în paddock-ul circuitului de la Montreal.
În această săptămână, Perez nu a putut sta departe de sporturile cu motor şi a participat în câteva curse de karting în ţara sa natală pe parcursul zilelor de luni şi marţi, pentru a fi în formă pentru Marele Premiu al Canadei.
Via | FIA | Reuters
Pare ambitios. Rapid este, a demonstrat-o chiar si la Monaco, unde conteaza mai mult pilotul si mai putin masina. Sa speram ca o sa faca o figura frumoasa in Canada...