OFICIAL: Raliul Sibiului, inclus în calendarul IRC 2012!

Publicat joi, 24.11.2011 13:31 de Daniel Popescu

Raliul Sibiului a fost inclus în calendarul sezonului 2012 al Intercontinental Rally Challenge, a doua competiţie ca importanţă în raliuri după WRC.

România va fi prezentă anul viitor pe harta sporturilor cu motor prin intermediul Raliului Sibiului, care a fost inclus pentru prima oară în calendarul unei competiţii internaţionale.

După ce până anul trecut a fost etapa de referinţă a Campionatului Naţional de Raliuri, Raliul Sibiului va face parte în 2012 din calendarul Intercontinental Rally Challenge (IRC), a doua competiţie ca importanţă în lumea raliurilor după WRC.

Etapa programată la Sibiu este a opta a sezonului şi se va desfăşura în perioada 20-22 iulie pe o distanţă de aproximativ 220 de kilometri de probe speciale, dintre care nouă probe vor fi pe asfalt, iar alte patru pe macadam. Includerea Raliului Sibiului în IRC vine după ce ediţia din acest an a jucat rolul de etapă-eveniment în competiţie, un test prin care organizatorii au demonstrat că pot face faţă rigorilor unei competiţii la acest nivel.

"Includerea Raliului Sibiului în acest calendar este extrem de importantă. Nu doar pentru noi, ci şi pentru oraşul Sibiu, pentru România şi pentru sporturile cu motor de la noi. Sunt foarte bucuros că munca noastră din ultimii ani a fost răsplătită acum", a declarat Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.

Etapele IRC şi, implicit, Raliul Sibiului, vor fi transmise în direct de postul de televiziune Eurosport, care a creat această competiţie în anul 2007 ca o alternativă mai ieftină şi mai atractivă la Campionatul Mondial de Raliuri.

"Suntem încântaţi să includem Raliul Sibiului în familia IRC. Încă de la crearea acestui campionat, în 2007, obiectivul nostru a fost să ne extindem pe teritorii noi şi să includem în calendar raliuri care sunt bine organizate şi care beneficiază de o promovare mare la nivel local şi, desigur, se bucură de susţinerea autorităţilor naţionale şi locale. Raliul Sibiului este un astfel de eveniment şi sunt sigur că va fi un succes la TV şi extrem de spectaculos pe probele de macadam", a precizat Francois Ribeiro, directorul departamentului Motorsport Business din cadrul Eurosport Events.

Raliul Sibiului este una dintre cele patru etape care vor debuta în IRC în sezonul 2012, alături de Raliul Irlandei, Ralliul San Marino şi Raliul Sliven din Bulgaria, iar calendarul cuprinde 13 etape care vor avea loc între 23 februarie şi 3 noiembrie.

Sezonul are două etape în plus faţă de 2011, însă pentru prima oară după trei ani va fi văduvit de Raliul Monte Carlo, care va reveni din 2012 în calendarul Campionatului Mondial de Raliuri.

Iată calendarul complet al IRC 2012:

 Raliu  Perioada  Suprafata
 Raliul Acores  23-25 februarie  macadam
 Raliul Insulelor Canare  15-17 martie  asfalt
 Raliul Irlandei  6-7 aprilie  asfalt
 Turul Corsicii  11-12 mai  asfalt
 Raliul Mecsek (Ungaria)  2-3 iunie  asfalt
 Raliul Ypres (Belgia)  22-23 iunie  asfalt
 Raliul San Marino  6-7 iulie  macadam
 Raliul Sibiului  20-22 iulie  macadam / asfalt
 Raliul Cehiei  1-2 septembrie  asfalt
 Raliul Yaltei (Ucraina)  15-16 septembrie  asfalt
 Raliul Sliven (Bulgaria)  29-30 septembrie  asfalt
 Raliul Sanremo  12-13 octombrie  asfalt
 Raliul Ciprului  2-3 noiembrie  macadam / asfalt
  • Alex, joi, 24.11.2011 15:04
    IRC

    felicitari, sper sa ramana etapa in IRC multi ani

  • sonky, joi, 24.11.2011 22:50
    IRC

    Super , am fost anul asta la Mecsek, e incredibil cum se merge si cati fanii sunt pe margine.

  • PikaChu, vineri, 25.11.2011 17:18
    IRC

    Ne vedem la Sibiu pe 20-22 iulie !!!