OFICIAL: Red Bull este noul promoter al Campionatului Mondial de Raliuri

Publicat vineri, 28.09.2012 19:05 de Daniel Popescu

FIA a confirmat vineri că Red Bull Media House va fi noul promoter al Campionatului Mondial de Raliuri începând din sezonul 2013.

Consiliul Mondial al FIA a confirmat vineri speculaţiile care circulă în presa internaţională de câteva luni cu privire la identitatea noului promoter al Campionatului Mondial de Raliuri.

Astfel, începând de anul viitor, Red Bull Media House este noul promoter global al campionatului şi va lucra în colaborare cu compania germană Sportsman Media Group. Red Bull Media House este divizia de publishing a producătorului de băuturi energizante Red Bull, care este prezentă şi în Formula 1 cu echipele Red Bull Racing şi Scuderia Toro Rosso.

Red Bull promite revitalizarea competiţiei prin transmisii în direct al raliurilor şi mai multe informaţii pentru presă în format digital.

"Promoterul va fi responsabil pentru investiţii şi pentru dezvoltarea WRC pentru creşterea profilului, reputaţiei şi valorii comerciale. Prin colaboarea cu FIA, promoterul se va concentra în special pe introducerea televizărilor în direct şi pe o strategie media digitală în următorii ani", precizează FIA într-un comunicat de presă.

Pe de altă parte, FIA a decis să simplifice competiţiile adiacente Campionatului Mondial de Raliuri. Astfel, începând de anul viitor, competiţia S2000 se va numi WRC 2 şi va include maşini cu tracţiune integrală de la clasele R4, R5 şi S2000 şi Grupa N, în timo ce actualul campionat de Producţie va fi redenumit în WRC 3, urmând să includă maşini din clasele R1, R2 şi R3 şi din Grupa R. De asemenea, Academia WRC va reveni la numele utilizat până în sezonul 2011, urmând să fie identificată drept WRC Junior.

Via FIA

  • rwc, sâmbătă, 29.09.2012 04:48

    O veste buna.... Sper ca Red Bull sa aduca WRC-ului o reputatie mai buna si sa-l faca mult mai mediatizat.