Ogier a dominat autoritar Raliul Italiei, Kubica a câştigat din nou la clasa WRC2

Publicat marţi, 25.06.2013 10:22 de Daniel Popescu

Sebastien Ogier a câştigat fără emoţii Raliul Italiei după ce a fost lider la finalul fiecărei probe speciale, în timp ce Robert Kubica a triumfat la clasa WRC2.

Raliul Italiei a reprezentat o simplă formalitate pentru Sebastien Ogier, care şi-a adjudecat victoria în a şaptea etapă a sezonului din Campionatul Mondial de Raliuri.

Pilotul echipei Volkswagen a fost lider încă de la start şi şi-a păstrat poziţia până la final chiar dacă încă din după-amiaza primei zile a slăbit ritmul pentru a nu risca comiterea unei greşeli. 

Francezul a plecat cu punctaj maxim de 28 de puncte din Sardinia după ce a obţinut şi cele trei puncte bonus pentru Power Stage.

Lupta pentru celelalte poziţii de pe podium s-a dat între cinci piloţi şi a fost mult mai animată, iar câştigători au fost Thierry Neuville şi Jari Matti Latvala. Amândoi au avut un start relativ modest, cu pilotul echipei Volkswagen suferind o pană în prima probă specială, însă au revenit în forţă şi au profitat şi de abandonurile în lanţ suferite de Mikko Hirvonen (Citroen) şi Evgeny Novikov şi Mads Ostberg (ambii M-Sport).

Citroen a fost nevoită să se mulţumească doar cu locul patru obţinut de Dani Sordo, care a fost urmat în clasament Martin Prokop şi Elfyn Evans, campionul WRC Academy care a debutat la clasa principală din WRC chiar în Italia.

În urma acestor rezultate, Ogier are un avans de 64 de puncte în clasamentul general în faţa coechipierului Latvala, în timp ce la constructori Volkswagen şi-a mărit avansul în faţa lui Citroen la 46 de puncte.

KUBICA, CÂŞTIGĂTOR LA WRC2

Robert Kubica a obţinut o nouă victorie la clasa WRC2, după ce şi-a dominat rivalii cu autoritate. Polonezul, care a ameninţat la un moment dat cu retragerea din raliu din cauza faptului că piloţii WRC plecau la diferenţe de numai un minut pe probele speciale, a ajuns astfel la cea de-a doua victorie consecutivă în această clasă, după cea obţinută în Raliul Greciei.

RALIUL ITALIEI - CLASAMENT FINAL:

 1.  Sebastien Ogier     VW            3h22m57.9s
 2.  Thierry Neuville    M-Sport Ford    +1m16.8s
 3.  Jari-Matti Latvala  VW              +1m48.0s
 4.  Dani Sordo          Citroen         +3m19.2s
 5.  Martin Prokop       Czech Ford      +8m34.1s
 6.  Elfyn Evans         M-Sport Ford   +11m51.8s
 7.  Michal Kosciuszko   Lotos Ford     +11m52.7s
 8.  Mads Ostberg        M-Sport Ford   +13m21.5s
 9.  Robert Kubica       PH Citroen    +16m47.6s*
10.  Khalid Al Qassimi   Citroen        +17m19.9s

Other WRC finishers:

13.  PG Andersson        AT Ford        +24m38.8s

* WRC 2

Retirements:

     Andreas Mikkelsen   VW                  SS14
     Mikko Hirvonen      Citroen             SS10
     Evgeny Novikov      M-Sport Ford         SS2

Leading powerstage times:

Pos Driver Team/Car Time/Gap
 1.  Sebastien Ogier     VW              13m03.6s
 2.  Thierry Neuville    M-Sport Ford       +1.0s
 3.  Jari-Matti Latvala  VW                 +4.5s
 4.  Mads Ostberg        M-Sport Ford      +30.8s
 5.  PG Andersson        AT Ford           +35.6s
  • Lexmark, marţi, 25.06.2013 14:23

    @ Automarket Atat de obsedati sunteti sa promovati in toate felurile si prin toate mijloacele grupul VW incat ii schimbati si nationalitatea saracului Ogier... E francez domnilor, de cand s-a nascut, la fel de francez ca Citroen, ca Peugeot, ca Renault si chiar si ca Bugatti... Dar hai ca treaca merge ca e saracie peste tot si dc de la Porsche vin banii e de inteles insa faceti-o si voi mai cu perdea. PS: Mai era unul pe aici care o tot dedea cu "Neamtu e neamt!"...

  • Manson, marţi, 25.06.2013 16:03

    @Lexmark Poti sa-mi explici si mie cum automarket promoveaza in toate felurile grupul VW.Ce face gelozia cu saracul taran roman batut in cap de soare