Ogier, Latvala şi Mikkelsen şi-au prelungit contractele cu Volkwagen pentru 2015
Volkswagen a anunţat joi prelungirea contractelor lui Sebastien Ogier, care anterior fusese curtat şi de Hyundai. Jari-Matti Latvala şi Andreas Mikkelsen vor rămâne de asemenea la echipă.
Sebastien Ogier a acceptat să continue pentru cel puţin încă un sezon alături de Volkswagen în Campionatul Mondial de Raliuri, după ce cele două părţi au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului scadent la sfârşitul acestui an.
Francezul, care a cucerit titlul mondial în 2013 alături de constructorul german şi este aproape
"Reînnoirea contractului cu Volkswagen este un pas complet logic. Avem cea mai bună echipă cu cea mai bună maşină. Nu există niciun motiv pentru care să vrem altceva, pentru că este cea mai bună oportunitate să luptăm pentru victorii şi titluri", a declarat el.
În acelaşi timp, Volkswagen le-a prelungit contractele şi lui Jari-Matti Latvala şi Andreas Mikkelsen, astfel că va aborda sezonul 2015 cu o linie identică de piloţi. Aflat încă în lupta pentru titlul mondial cu coechipierul său Ogier, Latvala este de asemenea încântat de prelungirea unui acord care îi va permite să lupte în continuare pentru victorii.
"Sunt încântat că voi continua să concurez pentru Volkswagen în viitor. Ca pilot de raliuri nu poţi cere mai mult decât să conduci pentru cea mai bună echipă cu cea mai bună maşină. La Volkswagen am tot ce-mi trebuie pentru a lupta pentru victorii şi titluri şi sunt încântat că echipa continuă să aibă încredere în noi", a explicat el.
Via Volkswagen