Perez, convins că va obţine rezultate bune în calificări

Publicat marţi, 15.01.2013 17:44 de Daniel Popescu

Sergio Perez şi-a exprimat convingerea că nu va mai avea probleme în calificări în sezonul 2013, după rezultatele mai puţin bune de anul trecut.

Sergio Perez a fost una dintre revelaţiile sezonului precedent al Formulei 1 după ce a obţinut trei podiumuri la Sepang, Montreal şi Monza. Totuşi, performanţele fostului pilot Sauber au venit pe fondul unor strategii inspirate pentru pneuri după ce acesta plecase de pe locurile nouă, 15 şi, respectiv, 12, în condiţiile în care nu a excelat aproape deloc în calificări.

Mexicanul este însă conştient că la McLaren trebuie să-şi îmbunătăţească semnificativ performanţele pe un tur de circuit, ca urmare a faptului că echipa britanică aspiră permanent la cele două titluri mondiale.

"În calificări trebuie să atacăm mult mai mult şi să extragem tot ce putem. Evident, este ceva ce trebuie să îmbunătăţim. Nu este ca şi cum vei fi în pole position pentru că te duci într-un monopost de top. Trebuie să munceşti şi nu sunt îngrijorat de forma din calificări, cred că pot fi acolo sus. Dacă fac totul aşa cum trebuie pot maximiza potenţialul monopostului şi acesta este cel mai important lucru ca pilot", a declarat el pentru publicaţia britanică Autosport.

Nici Jenson Button, noul coechipier al lui Perez, nu a avut parte de rezultate bune în calificări anul trecut, fiind surcalsat cu regularitate pe grila de start de Lewis Hamilton, care între timp a plecat la Mercedes.

Via Autosport

  • Mclaren_Mircea_1984, marţi, 15.01.2013 17:52

    Go for it Checo :) Se pare ca Mclaren a ridicat nasul destul de mult comparativ cu mp4-27 :)

  • no-name, marţi, 15.01.2013 21:28

    Mai e mult pana departe:)

  • modre, marţi, 15.01.2013 21:53

    Macar in calificari sa se faca si el vazut ca in curse nu stiu....numai daca prinde o strategie de pneuri inspirata cum a facut sezonul trecut. Eu tin minte ca dupa ce a semnat contractul cu McLaren a facut numai prostii in curse...vrea sa il depaseasca pe Hamilton in Japonia, iese singur in decor si altele.