Perez: "Dacă nu aş vrea să câştig titlul, nu aş fi venit la McLaren"
Sergio Perez a început miercuri munca la McLaren şi afirmă că singurul obiectiv pe care şi-l poate propune este câştigarea titlului mondial.
Sergio Perez a afirmat încă de la sfârşitul anului trecut că obiectivul său la McLaren pentru sezonul 2013 va fi câştigarea titlului mondial.
Primită cu surprindere la vremea respectivă, declaraţia a fost confirmată încă o dată miercuri, în prima zi de muncă a mexicanului la noua sa echipă.
"Când ajungi la McLaren acesta trebuie să fie obiectivul. Altfel nu ar trebui să te alături celor de la McLaren, pentru că aici toată lumea lucrează pentru acest obiectiv. Este dificil să-mi stabilesc un obiectiv de la începutul sezonului. Este dificil de ştiut dacă voi fi în pole position la Melbourne. În primul rând trebuie să mergem la teste şi să dăm tot ce avem mai bun pentru a avea un monopost competitiv, iar apoi cred că putem face o treabă bună la Melbourne", a declarat el în faţa reprezentanţilor presei internaţionale.
În plus, Perez este convins că va avea parte de o colaborare bună cu coechipierul său Jenson Button, chiar dacă britanicul şi-ar putea asuma rolul de pilot de referinţă al echipei datorită experienţei superioare şi a vechimii pe care o are la McLaren.
"Button este un pilot foarte rapid şi unul dintre cei mai buni din lume. Este garantat că va fi rapid şi competitiv. Va trebui să-mi fac loc, dar cred că voi fi capabil să lucrez cu Button. Am multe de învăţat de la el, dar în acelaşi timp vreau să-l înving", a adăugat el.
Ce fata de melc are :)). Scuze de subiect, dar nu m-am putut abtine.