Piloţii vor avea o singură zonă DRS în cursa din Statele Unite

Publicat marţi, 13.11.2012 16:49 de Daniel Popescu

FIA a implementat o singură zonă pe care sistemul Drag Reduction System (DRS) va putea fi activat în timpul cursei din Statele Unite.

FIA a stabilit marţi regulamentul pentru sistemul Drag Reduction System (DRS) în ediţia inaugurală a Marelui Premiu al Statelor Unite ale Americii.

Conform aşteptărilor, forul mondial a decis să implementeze o singură zonă de depăşire DRS pentru cursă, iar sistemul va putea fi activat pe linia dreaptă care leagă virajele 11 şi 12.

Aceasta are o lungime totală de aproximativ un kilometru, iar sistemul DRS va putea fi activat pe o distanţă de aproximativ 650 metri.

Teoretic, FIA ar fi putut stabili o zonă DRS şi pe linia dreaptă de start sosire, care este de asemenea suficient de lungă pentru o astfel de tehnologie. De altfel, ultimele două curse din India şi Abu Dhabi au beneficiat de câte două zone de depăşire DRS.

Via F1Fanatic

  • laurentiu0250, marţi, 13.11.2012 17:23

    Din descrierile si/sau parerile anterioare parea un circuit mai de "viteza",dar pana la urma pare destul de "sinuos"...vom vedea,dar Massa cred ca are dreptate,e mai in masura sa si dea cu parerea,probabil circuitul e in genul Coreea-India chiar daca desenul e diferit.Poate e vremea de idei noi la varful F1(printre ei si alt "desenator" de trasee,ca doar nu va fi Helmut Tilke singurul...a cam facut la fel noile circuite,difera doar clima)!Nu doar in compozitia cauciucurilor sau al regulamentului trebuie sa se schimbe ceva...niste solutii solide,de viitor si implementate pentru termen lung ar fi mai spectaculoase decat artificiile astea de acum, de te apuca rasul la depasiri sau nervii ca din cauza pneurilor nu poti vedea lupta adevarata decat cateva tururi,din cand in cand!Dar asta e,circuitele vor ramane,regulamentul se va tot schimba...iar noi ne vom uita in continuare la acest spectacol,insa,parca ne uitam din ce in ce mai incruntati....

  • Walker, marţi, 13.11.2012 18:56

    Circuitul este superb...nu stiu dc va plangeti atat.Combina o gramada de viraje celebre in F1, iar publicul va fi cu siguranta pe masura spre deosebire de Koreea sau India.Sper sa aibe o lunga continuitate in F1.

  • mirco, marţi, 13.11.2012 19:45

    L-am jucat pe PS3 si dupa parerea mea e un circuit urat, cel putin zona cu virajele 13, 14, 15 ,16 e de cacat. In schimb India este superb, dupa mine e cel mai tare circuit construit in ultima vreme .

  • Walker, marţi, 13.11.2012 23:18

    @mirco Singura zona in care poti depasii in India e zona DRS in rest Sectorul 2 si 3 nu ofera aproape deloc spatii de depasit

  • adycd11, miercuri, 14.11.2012 00:00

    @mirco - Dar zonele virajelor 2,3,4,5,6 si 16,17,18 sunt superbe.Primul viraj ar putea provoca multe depasiri in cursa iar celelalte portiuni ale circuitului,in afara de portiunea de care spui tu,sunt destul de interesante.Circuitul din India e destul de frumos si el,dar asta parca mi se pare un pic mai interesant.

  • GrosJan, miercuri, 14.11.2012 08:27

    Mie imi place dar nu se compara cu Spa, Suzuka, Turcia, Silverstone, Laguna Seca, Montmelo, Sepang si mai sunt cateva. E mai mult ca sa fie si SUA in F1. Bine ca nu au ales inca unul stradal ca numai dupa safety car ne uitam toata cursa. E foarte lat, cred ca o sa fie spectaculos vazut din afara, pentru spectatori.