Pirelli a anunţat tipurile de pneuri pentru încă trei Mari Premii
Pirelli a dezvăluit specificaţiile pneurilor pe care le va furniza în cursele din Bahrain, Spania şi Monaco.
Pirelli mizează pe o strategie relativ conservatoare în privinţa selecţiei pneurilor pentru următoarele trei Mari Premii de după cel care va avea loc în China la finalul săptămânii viitoare.
Unicul furnizor de pneuri din Formula 1 a anunţat în această săptămână ca va furniza pneuri medium şi soft cu ocazia cursei din Bahrain, aceleaşi oferite şi în China şi Australia.
În schimb, pentru Marele Premiu al Spaniei, italienii vor miza pe pneurile soft şi hard, iar la Monaco selecţia a fost făcută respectând cerinţele circuitului stradal: pneuri supersoft şi soft.
Chiar dacă alegerile nu sunt deloc surprinzătoare comparativ cu anul trecut, Pirelli anticipează o diversificare a strategiilor şi curse mai echilibrate datorită diferenţelor mai mici de performanţă dintre cele patru specificaţii de cauciucuri.
"Nominalizările noastre din acest an au fost realizate pentru a forţa performanţa, aşa cum se poate observa din ultimele noastre alegeri. Doar componenta supersoft este aceeaşi ca anul trecut. Celelate componente sunt mai moi şi, prin urmare, mai rapide, pentru a încuraja echilibrul din curse şi varietatea strategiilor", a precizat Paul Hembery, directorul departamentului de motorsport al Pirelli.
Via | Pirelli