Pirelli va furniza două seturi suplimentare de pneuri la Sepang
Pirelli va furniza echipelor pentru evaluare în antrenamentele de vineri din Malaezia două seturi de pneuri mai rezistente decât cele hard.
Pirelli testează în aceste zile pe circuitul de la Istanbul o nouă compoziţie pentru pneurile hard, care ar putea fi utilizate mai târziu în acest sezon pe circuitele solicitante.
Producătorul italian a dezvăluit că va oferi două astfel de seturi şi în antrenamentele libere de vineri din cadrul Marelui Premiu al Malaeziei, conform înţelegerii încheiate cu echipele înainte de începerea sezonului.
"Echipele vor avea la dispoziţie două seturi suplimentare de pneuri slick disponibile în sesiunile de antrenamente libere de vineri în scopuri de evaluare. Întrucât testele nu sunt permise în timpul sezonului, asta ne oferă o oportunitate valoroasă pentru a obţine mai multe date şi feedback, oferind şi echipelor o idee despre ce ar putea veni în viitor", a explicat Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.
Pirelli va furniza în Marele Premiu al Malaeziei pneuri soft şi hard, iar italienii au reiterat declaraţiile anterioare conform cărora anticipează că unii piloţi vor opta pentru strategii cu patru opriri la boxe. Motivul este legat de natura circuitului de la Sepang, mult mai solicitant pentru pneuri decât cel de la Melbourne, unde cei mai mulţi piloţi au efectuat numai două opriri.
"Am fost încântaţi de Marele Premiu de debut din Australia, dar suntem conştienţi că în Malaezia ar trebui să fie vorba despre altceva, cu temperaturi mai mari şi degradare mai accentuată. Am spus tot timpul că vom vedea doua până la trei opriri în Australia, dar în Malaezia cred că este foarte posibil că cifra să crească la trei spre patru", a mai precizat el.
Via | Pirelli