Pirelli vrea să rămână unicul furnizor de pneuri în F1 cel puţin încă şase ani

Publicat marţi, 04.12.2012 10:49 de Daniel Popescu

Pirelli a decis să rămână unicul furnizor de pneuri în Formula 1 pentru cel puţin încă două contracte de câte trei ani, însă numai dacă actualele condiţii vor rămâne în vigoare.

Pirelli a revenit în Formula 1 ca furnizor de pneuri în sezonul 2010 pe baza unui contract valabil trei sezoane, iar producătorul italian a luat decizia de prelungi actualul acord şi pentru sezonul 2014.

Paul Hembery, directorul departamentului de motorsport al Pirelli, a admis însă că prelungirea contractului este condiţionată de păstrarea actualelor condiţii, cea mai importantă fiind probabil cea care prevede existenţa unui singur furnizor de cauciucuri în Marele Circ.

"Nu facem asta cu orice preţ, pentru că suntem într-o afacere şi există părţi ale lumii care au dificultăţi în acest moment. Dar în ceea ce priveşte conceptul, dacă toate condiţiile rămân viabile, am vrea să continuăm pe termen mediu, aşa cum am spus întotdeauna. Dar în acelaşi timp dacă vor exista factori din afara sferei noastre de influenţă, atunci aceştia ne pot schimba punctul de vedere", a declarat britanicul pentru publicaţia ESPNF1.

În acest context, Hembery afirmă că Pirelli va semna cel mai probabil încă două contracte cu o durată de câte trei ani, ceea ce ar însemna că Pirelli va fi unicul furnizor de pneuri în Formula 1 cel puţin până în 2019.

"Cred că cei mai mulţi oameni ar crede că ai nevoie de 8-10 ani într-un sport pentru a fi apt să activezi implicarea într-o activitate care să genereze vânzări, iar acesta este scopul tuturor. Suntem un sponsor tehnic, dar probabil vom avea nevoie de o înţelegere pe termen mediu pentru a maximiza profitul investiţiei", a adăugat el.

Via ESPNF1