Presă: Boullier ar putea pleca de la Lotus la Force India
Presa internaţională susţine că Eric Boullier ar putea pleca de la Lotus la Force India, însă francezul a negat că şi-ar fi dat demisia din funcţia de şef al echipei britanice.
Mai multe publicaţii internaţionale au relatat pe parcursul weekendului că Eric Boullier a decis să-şi dea demisia din funcţia de şef al echipei Lotus.
Anthony Rowlinson, redactorul-şef al prestigioasei publicaţii F1 Racing, a precizat că Boullier urmează să plece la rivalii de la Force India.
"Va pleca Boullier la Force India? O păsărică mi-a şoptit că da. Aceeaşi păsărică mi-a spus anterior că Sergio Perez va semna cu Force India", a precizat britanicul pe reţeaua de socializare Twitter, referindu-se la faptul că înţelegerea dintre Perez şi Force India a fost cunoscută cu mult timp înainte de a deveni oficială.
Ulterior, informaţia a fost anunţată şi de germanii de la Bild, care au precizat că au primit veşti din partea unei surse din cadrul Renault. "Tocmai am auzit că Boullier şi-ar fi dat demisia. Nu mai vrea să fie responsabil pentru haosul de acolo", au precizat nemţii, referindu-se la numeroasele probleme de natură financiară ale echipei.
Cu toate acestea, Boullier a apelat tot la Twitter pentru a infirma în mod public informaţiile apărute în presă. "Nu am primit nicio ofertă şi nu am demisionat", a precizat scurt francezul.
Lotus a semnat recent un contract cu Pastor Maldonado pentru sezonul 2014 prin care venezueleanul va aduce la echipă aproximativ 35 de milioane de euro. Situaţia financiară a celor de la Lotus rămâne însă precară, existând informaţii potrivit cărora angajaţii echipei nu şi-au primit salariile la timp în luna noiembrie.
Via Anthony Rowlinson, Eric Boullier, GMM
lotus o sa ajunga pe unde e williams si torro rosso..