Presă: Ferrari îl va concedia şi pe designerul şef Tombazis

Publicat joi, 04.12.2014 17:30 de Daniel Popescu

Ferrari va renunţa în următoarea perioadă la serviciile designerului şef Nikolas Tombazis, potrivit unor informaţii din presă italiană.

Ferrari nu a încheiat încă perioada de restructurări din cadrul echipei pentru sezonul 2015, iar următorul obiectiv este renunţarea la designerul şef Nikolas Tombazis.

Potrivit unor informaţii dezvăluite de reputatul jurnalist italian Leo Turrini, Ferrari a decis deja să se despartă de Tombazis, iar în prezent se stabilesc ultimele detalii contractuale în această privinţă.

În cazul în care se va confirma, decizia va reprezenta o continuare a politicii de schimbare survenită după plecările succesive ale lui Stefano Domenicali, Luca Marmorini, Luca di Montezemolo, Fernando Alonso şi Marco Mattiacci. De asemenea, se speculează că inclusiv directorul tehnic Pat Fry a fost marginalizat în cadrul echipei, întrucât o bună parte dintre atribuţiile sale au fost preluate de James Allison.

Kimi Raikkonen este încrezător că numeroasele schimbări vor duce Ferrari pe o cale potrivită în sezonul 2015, atunci când va face pereche cu Sebastian Vettel.

"Nu este uşor să schimbi lucruri, dar avem un plan clar legat de lucrurile pe care trebuie să le îmbunătăţim. Simt că lucrurile care s-au schimbat în cadrul echipei vor aduce o mare, mare îmbunatăţire", a explicat finlandezul.

Via Motorsport

  • Mclaren_Mircea_1984, joi, 04.12.2014 17:53

    Shitt!! Acuma ma apuca tremuriciul ca o sa vina la Mclaren dupa Alonso, plus ca a mai fost la Mclaren :-s Fingers crossed => stay away from Woking :))

  • Ferrari, joi, 04.12.2014 18:06

    Chestiile astea ar fi trebuit sa le faca inainte de a incepe lucrul la masina de anul viitor....... Nu stiu de ce dar in ultima perioada sunt tot timpul cu 10 pasi in urma concurentei........ Tare imi pare si sezonul 2015 unu ratat, poate chiar mai ratat decat 2014..... Viitorul miroase sumbru!

  • ferr1, joi, 04.12.2014 19:22

    Să tremuri Mircică, vine Newey la Ferrari, că altfel nu se explică transferul lui Vettel.

  • h, joi, 04.12.2014 19:38

    buna asta: "lucrurile care s-au schimbat în cadrul echipei vor aduce o mare, mare îmbunatăţire" acum dupa ce a plecat Alonso

  • Marius, joi, 04.12.2014 22:06

    Un lucru e clar: au ales/pastrat din 2 echipe pilotii cu cele mai putine puncte obtinute cu noile motoare. Nu inteleg ce vor sa faca.

  • ion, vineri, 05.12.2014 09:56

    bineee...duteee la maclaraaaaaannnn.....

  • Ferrari, vineri, 05.12.2014 09:58

    @ferr1, da, se pare ca vine la Ferrari....... dar ii un drum lung pana departe si pana la tremurici......

  • octav71, vineri, 05.12.2014 10:09

    Au ales sa faca putina ordine, ceea ce nu este rau deloc. Newey nu va veni la Ferrari de dragul lui Seb. Se va orienta catre altceva, a demonstrat ce trebuia prin F1. Iar cu alegerea celor 2 piloti, treaba este simpla. Au ales 2 piloti cu stiluri asemanatoare, poate cei mai buni disponibili la acest moment. In 2013, atat Kimi cat si Seb au avut rezultate bune, pe masini asemanatoare, cu stiluri de pilotaj asemanatoare. Rosberg /Hamilton, Bottas/Massa sunt exemple de piloti cu stiluri de pilotat asemanatoare, care au obtinut rezultate in 2014. Este greu sa faci un monopost bun, atata timp cat Alonso cerea ceva si Kimi cerea ca monopostul sa se comporte in alt fel. Vorbesc despre dezvoltare si despre setari. Asa, vor merge intr-o singura directie. Daca va fi bine, vor continua cu dezvoltarea! Massa, Herbert, Gene, Irvine si Barichello fie au fost extrem de adaptabili, fie stilul lor s-a potrivit cu cel al lui Schumacher.

  • ha, vineri, 05.12.2014 11:43

    Se pare ca F666 e un mare fas :))), pai trebuia schimbat din primavara :))))- Newey la Ferrari e un vis umed pentru unii

  • @octav, vineri, 05.12.2014 11:47

    Nu e vorba de stilul de pilotaj cat e vorba de adaptabilitatea la un monopost care e construit dupa o alta filosofie. La redbull masina a fost facuta dupa stilul lui vetel si tot degeaba. L-a batut Ricciardo tare. Alonso si Hamilton sunt piloti care se adapteaza la orice masina. Cand esti pilot adevarat pilotezi orice la maximul oferit de materialul tehnic.

  • vodcanen, vineri, 05.12.2014 11:54

    Bautorul ala de finlandez simte tot mai mult in ultima vreme......

  • Isar, vineri, 05.12.2014 11:56

    Masinile nu-s facute pentru X sau Y. Dovada 2010 cand Alonso proaspat venit la Ferrari l-a batut pe Massa. Sau 2014 cand Ricciardo l-a demolat pe Vettel.

  • bossdriver, vineri, 05.12.2014 15:20

    conteaza insa mult regulamentul tehnic. Si Kimi si Vettel au nevoie de aerodinamica puternica, ceea ce nu a fost cazul in 2014 si nu va fi nici in 2015. Poti sa incerci sa faci masina mai pentru ei, daca coechipierului lor ii vine mai bine cu turbo cu cuplu mare si aerodinamica slaba nu au ce sa faca. Ferrari trebuia sa caute un pilot avantajat de regulamentul tehnic actual.

  • daniel, vineri, 05.12.2014 15:28

    Din rau in ... mai rau. Ok, s-au hotarat sa schimbe echipa care nu le-a adus mare lucru in ultimii ani. Dar de pus in loc? Nimic? Sa-l schimbi pe Alonso cu Vettel nu mi se pare o solutie prea buna. Pana nu pun sub fundul pilotilor Ferrari un monopost competitiv pot sa schimbe la piloti pana le vine rau. Motorul e slab rau. In ultima cursa Alonso nu era in stare pe linia dreapta sa depaseasca un Caterham echipat cu motor Renault. Pai daca pe linia dreapta e cel mai lent despre ce fel de competivitate vorbim? JALNIC!

  • bernie, vineri, 05.12.2014 17:10

    @octav71,@bossdriver...Sunt de acord cu voi in ideile pe care le exprimati...Din pacate Ferrari nu vor putea sa se bazeze anul viitor decat pe dezvoltarile aerodinamice si asta din cauza regulamentelor stupide pe care le-au votat chiar si ei dar si din cauza refuzului nemtilor de la Mercedes care nu vor sa se dea drumul la dezvoltarea motoarelor...Pe jumatate sunt de inteles ptr ca isi apara avantajul motoarelor si interesele dar in rest nu sunt deloc in masura sa dea lectii de etica si respectare a regulamentelor cand tocmai ei le-au incalcat in trecut...Este mare pacat ptr fani si ptr spectacolul din F1 ca Mercedes prin refuzul lor distrug spectacolul si suspansul care caracterizeaza F1..Revenind la Ferrari cred ca o linie de piloti Kimi Vettel [nu conteaza ordinea] este cea mai potrivita ptr stilurile de pilotaj asemanatoare dar si ptr experienta lor in F1...Altceva mai bun nu exista in F1...Alonso a fost si a plecat Hamilton nu va veni la ei atat timp cat are masina buna la Mercedes si cu tineri care n-au confirmat inca Ferrari nu prea au obiceiul sa lucreze mai ales ca nu se vand foarte bine nici comercial...Cine crede ca la anul Ferrari va rupe norii pe pista se insala amarnic ptr ca oricat de mult ar recupera cu aerodinamica tot motorul este mai important in actualul regulament...Dar ne vom lamuri mai bine in testele iarna in privinta lor dar si in privinta Mclaren de la care se asteapta cel mai mult dintre toate echipele...SARBATORI FERICITE TUTUROR VA DORESC...

  • ..., vineri, 05.12.2014 19:43

    bin ca au scapat de *soferul bancii* , in rest v-om vedea !!!

  • Ferrari, vineri, 05.12.2014 20:26

    daca am scapa si noi de tine bah stronzo tri puncte de jeg ar fi fenomenal, am puteea sa facem o sarbatoare aici!! Unica sansa ca cei doi chiloti de la Ferrari sa mai castige ar fi sa schimbe masinile cu niste F16 Block52 vopsite in rosu si unu dintre ele alimentat cu vodka...... Or fi scapat de "soferul bancii" dar nu au scapat de chilotul de pahar si nici de suporterul cu rât( pentru a nu exista confuzii este vorba de stronzo tri puncte de jeg)! Craciun fericit\!

  • "v-om", sâmbătă, 06.12.2014 10:07

    Soferu bancii e fetel acum agramatu' p...i!

  • Mclaren_Mircea_1984, sâmbătă, 06.12.2014 12:19

    Oaiii!!! Ferrari vrea sa il ia pe Rob Marshall :(( Asta stie la fel de multe ca Prodromou despre aerodinamica si secretele lui Newey. Daca il tzin si pe Allison si il aduc si pe Bob Bell o sa incep sa am cosmaruri :(( Fa ceva Ron, ia-l macar pe unul din ei la Mclaren!!!

  • Mclaren_Mircea_1984, sâmbătă, 06.12.2014 12:20

    Sursa: http://www.blogf1.it/2014/12/04/tombazis-in-bilico-la-ferrari-mette-gli-occhi-su-marshall/

  • Sumi7, sâmbătă, 06.12.2014 13:56

    Mircea, tu ce credeai ca Ferrari se va multumii cu locurile 5, 6? Am vazut prea multe in F1 ca sa accept asta. Ai vazut ca incluziv cei de la Wiliams, dupa ani buni tot au revenit si cand discutam de teamuri ca Ferrari, Mc,Laren sau Wiliams trebuie sa acceptam faptul ca sunt crema formulei 1, restul sunt fake-uri, no affence.