Presă: McLaren a copiat sistemul de evacuare de la Red Bull

Publicat vineri, 25.03.2011 13:12 de Daniel Popescu

McLaren a copiat sistemul de evacuare utilizat de Red Bull Racing, iar împreună cu Mercedes GP a adoptat şi un nou sistem pentru activarea aripii spate ajustabile.

Rezultatele modeste înregistrate în testele din această iarnă au determinat McLaren să renunţe la sistemul de evacuare radical în favoarea unuia mult mai convenţional pentru Marele Premiu al Australiei, însă publicaţia Auto Motor und Sport (AMS) susţine că britanicii nu au făcut altceva decât să copieze sistemul celor de la Red Bull Racing.

Informaţia nu a fost confirmată de oficialii McLaren, care susţin însă că noua soluţie va avea rezultate superioare. "Am decis că în startul sezonului ar trebui să ne concentrăm pe o soluţie care va funcţiona cu siguranţă. Evacuăm gazele de eşapament cât mai aproape posibil de pneurile spate", a declarat şeful Martin Whitmarsh pentru sursa citată.

Rezultatele s-au văzut deja în a doua sesiune de antrenamente, când Jenson Button şi Lewis Hamilton au ocupat primele două poziţii ale clasamentului.

Potrivit AMS, o altă noutate pe monopostul McLaren este prezenţa unor mici pedale în spatele volanului pentru activarea aripii spate ajustabile, în locul unui buton clasic amplasat direct pe volan. O soluţie asemenatoare a adoptat şi Mercedes GP, care a optat însă pentru o pedală care se apasă cu piciorul şi care este poziţionată în stânga pedalei de frână. Informaţiile nu au fost însă confirmate nici de McLaren, nici de Mercedes GP.

Via | Motorsport | Motorsport

  • danny, vineri, 25.03.2011 14:05

    incearca si McTrabant, poate-poate o sa castige un loc in apropierea podiumului, probabil 4 sau cinci :))))

  • Fanatic, vineri, 25.03.2011 14:16
    Ce cauta asta in F1??

    Chandhok Crash P1 F1 Australia 2011 http://www.youtube.com/watch?v=ugbymBYoF_E

  • McLaren, vineri, 25.03.2011 14:30
    @Fanatic

    A explodat pneul dreapta spate. Asta e motivul pentru care a facut accidentul ala.

  • Somebody, vineri, 25.03.2011 14:45
    @Fanatic

    Ce cauti tu sa comentezi despre Formula 1??

  • sharky_raduku, vineri, 25.03.2011 15:08
    @danny

    ce glume ai in tine...data viitoare pastreaza-le pt. tine te rog eu .

  • Join, vineri, 25.03.2011 15:47
    danny

    McTrabant??de la ce vine nu vad nici o asemanare intre McLaren si McTrabant.doar tu o poti vedea in fine vorbim pruncule duminica dupa cursa....

  • coman_norbert, vineri, 25.03.2011 16:41
    Au prins glas mclaren-iștii...

    @Join gata luați campionatul (voi fanii, căci McLaren mai așteaptă 19 curse)... merge bicicleta și fără sită :) În alt context este de felicitat echipa McLaren! Dar să vedem cursa! Sper să fie totuși echilibrat plutonul: Red Bull, Ferrari, McLaren, Mercedes. Poate avem surprize și cu Lotus Renault, Williams, Sauber. Sunt curios, chiar au păstrat cei de la Red Bull diferența covârșitoare?

  • Bishuc, vineri, 25.03.2011 18:36
    Nu e nici o paguba

    In formula 1 echipele adopta cat de repede pot solutiile verificate de ceilalti. Se retine doar cine a initiat inovatia Cei de la Ferrari au fost primii care au folosit aerodinamic energia gazelor de esapament. RDR foloseshte chiar forta acestora. Nu inteleg ce fac cei de la Renault dar e de bine... De cate ori s-au schimbat regulamentele in Formula 1 au ieshit chestii haioase, chiar geniale. Asha ca nu-i nici o suparare. Cei mai buni vor fi cei care cu greu pot fi copiati. Vezi Ferrari 2002-2004

  • apacheF1, vineri, 25.03.2011 18:57
    buna

    ma bucur sa observ anul acesta ca fanii Ferrai si Mclaren nu se 'omoara',ca anul trecut,desi mai exista unele derapaje!Sper sa va tina pana la sfarsitul sezonului!Peace and Love not War :))

  • danny, vineri, 25.03.2011 19:25
    sharky_raducu si Join

    de ce va ofticati atata? aveti grija ca vei face ulcer sau infarct si ar fi pacat de voi, doi fani McTrabant in minus, oricum sunteti destul de putini :))))

  • Join, vineri, 25.03.2011 21:57
    Domnule Coman

    cine a zis ceva legat de campionat??

  • sharky_raduku, vineri, 25.03.2011 22:15
    @coman_norbert

    nu strica sa te uiti la primele commenturi .

  • sharky_raduku, vineri, 25.03.2011 23:29
    @danny

    prietene , sunt cat se poate de relaxat . In primul rand , nu ma asteptam ca Mclaren sa fie asa in fata (poate sa fie si ultimii eu tot cu ei tin) . In al doilea rand nu ma pot abtine sa le dau replica celor care incearca sa fie haiosi (macar de era o gluma buna) . In al treilea rand , nu am vazut un fan Mclaren care sa sara in sus de bucurie ca au dominat P2 . Haideti sa nu mai instigam pe altii cu astfel de commenturi . Zau asa , nici macar nu a trecut o cursa si deja au aparut analistii ?

  • Join, sâmbătă, 26.03.2011 15:20

    deocamdata nu cred ca F1 o sa-mi provoace ulcer sau cine stie ce boala cauzata de nervi...in fine pe tine danny te vad singurul agitat de aici