Presă: Motoarele Renault folosite de Red Bull vor fi branduite Infiniti

Publicat vineri, 24.05.2013 18:18 de Daniel Popescu

Red Bull Racing intenţionează să-şi branduiasca motoarele Renault în Infiniti, după numele sponsorului principal, potrivit presei germane.

Renault este pe punctul de a pierde unul dintre principalele avantaje pe care le are prin asocierea cu tripla campioană mondială Red Bull Racing.

Potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia germană Auto Motor und Sport, Red Bull intenţionează să schimbe numele motoarelor din Renault în Infiniti. 

"Anul viitor, Infiniti va plăti factura motoarelor Renault şi vrea să primească în schimb publicitate", precizează sursa citată. Infiniti este deja sponsorul principal al echipei Red Bull, iar decizia ar putea crea tensiuni între campioana mondială şi constructorul francez.

Infiniti este brandul de lux al constructorului japonez Nissan, care face parte din alianţa Renault-Nissan, însă acest lucru nu garantează că Renault va privi cu ochi buni intenţiile celor de la Red Bull Racing.

Renault are de asemenea probleme şi cu cei de la Lotus şi Caterham însă de data aceasta unele de natură financiară. Contractele celor două echipe pentru furnizarea motoarelor expiră la sfârşitul anului, iar acestea consideră că suma de 23 de milioane de euro solicitată pentru sezonul 2014 este prea mare.

Caterham este cea mai afectată de această problemă, întrucât presa speculează că bugetul anual al echipei este de 40-45 de milioane de euro, astfel că motoarele ar costa echipa aproximativ jumătate din buget.

Pe de altă parte, Renault susţine că investiţiile majore efectuate de Renault în Formula 1 îndreptăţesc constructorul francez să solicite o astfel de sumă. "Bugetul Renault Sport F1 este de 150 de milioane de euro pe an, aşa că Renault plăteşte o contribuţie majoră dacă împărţim suma la patru echipe (n.r - numărul de clienţi pe care îi are)", a precizat cvadruplul campion mondial Alain Prost, membru în comitetul executiv al Renault.

Via Motorsport

  • Alin D., vineri, 24.05.2013 22:16

    Fiti siguri ca Renault stie de aceasta schimbare. Infiniti nu misca nimik fara ca Carlos Ghosn sa nu stie....