Presă: Noul monopost Force India va avea o "cocoaşă" în partea frontală
Noul monopost Force India va avea o "cocoaşă" în partea frontală şi va fi branduit cu Telmex, numele unui important sponsor adus la echipă de Sergio Perez, potrivit presei italiene.
Force India nu a anunţat până în prezent niciun fel de detalii cu privire la lansarea noului monopost pentru sezonul 2014 al Formulei 1, însă publicaţia italiană Omnicorse susţine că a intrat în posesia unor informaţii despre designul acestuia.
Astfel, noul monopost ar urma să aibă o "cocoaşă" în partea frontală, care ar avea rolul de a îmbunătăţi aerodinamica prin transmiterea unui curent de aer pe sub podea fără să compromită spaţiul necesar în interiorul cockpitului. Informaţia nu este confirmată, însă Pat Fry, directorul tehnic al Scuderiei Ferrari, anticipează că echipele vor adopta soluţii de design foarte diferite.
Pe de alta parte, sursa citată afirmă că noul monopost Force India va avea inscripţionat numele Telmex, cunoscutul grup de telecomunicaţii din Mexic. Telmex va deveni sponsor al echipei ca urmare a semnării unui contract cu Sergio Perez la finalul anului trecut.
Via Motorsport
si de ce puneti poza daca nici nu au facut public monopostul? Ca sa vedem ce cocoasa?