Presă: Raikkonen va deveni acţionar la Lotus
Kimi Raikkonen va primi acţiuni la Lotus în valoare de 10 milioane de euro ca parte a contractului semnat cu echipa britanică.
Revenirea lui Kimi Raikkonen în Formula 1 va avea o importantă componentă economică pentru Lotus, echipă care până în sezonul precedent a concurat sub numele de Renault.
Potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia franceză Sportune, contractul semnat de cele două părţi prevede că Raikkonen va deveni acţionar al echipei Lotus pe parcursul derulării înţelegerii în sezoanele 2012 şi 2013.
Sursa citată nu a menţionat ce procent de acţiuni va deţine pilotul finalandez, însă estimează că valoarea acestora va fi de aproximativ 10 milioane de euro. La procentul de acţiuni pe care îl va deţine Raikkonen se adaugă şi salariul anual şi bonusurile de performanţă, datorită cărora veniturile anuale ale fostului campion mondial pentru perioada 2012-2013 se vor ridica la aproximativ 30 de milioane de euro.
Lotus este deţinută în coproprietate de constructorul britanic omonim şi omul de afaceri luxemburghez Gerard Lopez prin intermediul fondului de investiţii Genii Capital, însă structura exactă a acţionariatului nu este publică.
Cel mai recent exemplu de pilot care a devenit acţionar la echipa pentru a concurat a fost Jacques Villeneuve, care a deţinut 5%-7%din acţiunile British American Racing (BAR), însă pe listă se înscriu şi Denis Hulme, care a deţinut acţiuni la McLaren în anii '60, dar şi Jack Brahbham la Cooper în prima parte a anilor '60.
Via | Sportune
De ce nu?