Presă: Testele pentru tineri piloţi vor avea loc în iulie la Silverstone

Publicat miercuri, 24.04.2013 17:49 de Daniel Popescu

Echipele au stabilit ca sesiunea de teste pentru tineri piloţi din acest an să aibă loc în perioada 17-19 iulie pe circuitul de la Silverstone.

Sesiunea de teste dedicată tinerilor piloţi, care a fost introdusă în Formula 1 începând din sezonul 2010, a generat numeroase controverse anul trecut, după ce echipele au ales trei circuite distincte ca gazda.

Totuşi, această situaţie nu se va repeta şi în acest an, în cazul în care informaţiile dezvăluite miercuri de publicaţia germană Auto Motor und Sport vor fi confirmate. Potrivit sursei citate, echipele au decis să efectueze testele în comun pe circuitul de la Silverstone în perioada 17-19 iulie.

În mod surprinzător, testele nu vor avea loc după Marele Premiu al Marii Britanii de pe acelaşi circuit, care are loc în 30 iunie, ci în pauza de trei săptămâni dintre cursele de la Nurburgring şi Hungaroring.

Via Motorsport