Prototipul X1 din Gran Turismo 5, transpus în realitate
O echipă de designeri din Marea Britanie a realizat o versiune reală a prototipului X1 desenat de Red Bull pentru jocul video Gran Turismo 5.
Printre cele peste 1000 de maşini disponibile în noul joc video Gran Turismo 5 disponibil pentru consola PlayStation 3 se numără şi un concept realizat exclusiv digital de Adrian Newey, directorul tehnic al echipei Red Bull Racing.
Pe numele său X1, prototipul a fost realizat fără a ţine cont de regulile fizicii şi i-a permis lui Sebastian Vettel să doboare cu peste 20 de secunde recordul circuitului de la Suzuka.
Totuşi, o echipă de designeri ai companiei britanice Industrial Design Consultancy a decis că prototipul merita şi o versiune reală, motiv pentru care a realizat un model la scară naturală a lui X1. După 6 săptămâni de muncă în care au analizat prototipul X1 pe baza datelor oferite de producătorul jocului, designerii au realizat modelul cu o lungime de 4.75 metri şi o lăţime de 2.2 metri, care nu beneficiază însă şi de motorul turbo de 3.0 litri din joc. În mod virtual, X1 accelerează de la 0-100 km/h în numai 1.4 secunde şi atinge o viteză maximă de 450 km/h.
Via | Autocar
seamana mai de graba cu un monopost,nu cu un prototip.ar fi o modificare buna pt monoposturi in viitor.