Raikkonen, cel mai rapid în prima zi de teste cu noile monoposturi pentru 2014
Kimi Raikkonen a stabilit cel mai bun timp în prima zi de teste de la Jerez, în care Lewis Hamilton a avut un accident major, iar Red Bull, McLaren nu au parcurs niciun tur cronometrat.
Circuitul de la Jerez din sudul Spaniei a găzduit marţi prima zi de teste premergătoare noului sezon competiţional. După ce Mercedes, Red Bull şi Force India şi-au prezentat monoposturile la primele ore ale dimineţii, sesiunea s-a desfăşurat într-un ritm extrem de lent.
Introducerea noilor motoare turbo V6 de 1.6 litri şi schimbarea regulamentului aerodinamic au necesitat pregătiri suplimentare din partea inginerilor şi mecanicilor, astfel că numai şase piloţi au efectuat tururi cronometrate.
Dintre aceştia, cel mai rapid a fost Kimi Raikkonen, care a fost cronometrat cu 1:27.104 la volanul noului monopost Ferrari F14 T. Finlandezul a parcurs în total 31 de tururi, însă a dat emoţii fanilor după ce s-a oprit pe circuit după numai cinci viraje parcurse în cursul dimineţii. Echipa a susţinut ulterior că oprirea a fost una programată pentru verificarea anumitor sisteme, iar finlandezul a fost mult mai activ în cursul după-amiezii.
Hamilton, accident major după o defecţiune la monopost
Cel mai activ pilot în cursul dimineţii a fost însă Lewis Hamilton, care a ocupat iniţial prima poziţie înainte de a suferi un accident înainte de pauză de prânz în urma unei defecţiuni la aripa faţă. Britanicul nu a mai putut reveni pe traseu în cursul după-amiezii, însă a terminat ziua pe locul doi şi s-a declarat optimist în privinţa noului monopost.
"Pentru mine este un start incredibil de pozitiv că am fost primul pilot pe circuit şi am parcurs multe tururi. Alte echipe s-au limitat la tururi de pregătire şi au început la câteva ore după noi, aşa că este încurajator. Monopostul este foarte bun, în special dacă luăm în calcul că suntem abia la începutul programului, aşa că în ansamblu a fost o zi pozitivă", a declarat britanicul.
Niciun tur cronometrat pentru Red Bull şi McLaren
Williams a ieşit pe circuit cu numai câteva zeci de minute înainte de finalul sesiunii, însă Valtteri Bottas a reuşit să se poziţioneze direct pe locul trei, chiar dacă a parcurs numai şapte tururi. Finlandezul l-a devansat astfel pe Sergio Perez de la Force India, care s-a oprit de asemenea pe circuit la un moment dat, în timp ce Jean-Eric Vergne a produs un alt steag roşu, dar a fost al cincilea pentru Toro Rosso. Ultimul loc în clasament i-a revenit lui Esteban Gutierrez de la Sauber.
Una dintre marile surprize ale zilei a fost Red Bull Racing, care a ieşit pe circuit doar în ultimele 15 minute, la scurt timp după începerea unei ploi slabe. Sebastian Vettel a efectuat în total trei tururi de pregătire, însă niciunul dintre acestea nu a fost cronometrat.
Într-o situaţie similară s-a aflat şi Marcus Ericsson, care a parcurs un singur tur de pregătire pentru Caterham.
McLaren este de asemenea prezentă la Jerez, însă Jenson Button nu a avut oportunitatea să urce la volanul noului monopost MP4-29 nici măcar pentru un tur de pregătire. Echipa a confirmat ulterior că a fost împiedicată să iasă pe circuit de o serie de defecţiuni la sistemul electric.
"Monopostul a fost afectat de probleme electrice pe parcursul zilei. Dezasamblarea, inspecţia şi reinstalarea unor componente majore ne-a determinat să nu putem ieşi astăzi pe circuit. Pe parcursul nopţii vom reinstala sisteme esenţiale şi ne aşteptăm ca Button să înceapă mâine programul de pregătire pentru monopost", au precizat oficialii echipei.
Marussia urmează să testeze la Jerez începând de joi, după ce planurile pentru debutul de marţi au fost bulversate de o defecţiune tehnică. În schimb, Lotus nu participă deloc la această sesiune de teste şi va aştepta pregătirile din Bahrain de la jumătatea lunii februarie pentru a efectua primele tururi cu noul monopost E22.
Teste Jerez - rezultate ziua 1:
1. Kimi Raikkonen Ferrari 1m27.104s 31 2. Lewis Hamilton Mercedes 1m27.820s +0.716s 18 3. Valtteri Bottas Williams-Mercedes 1m30.082s +2.978s 7 4. Sergio Perez Force India-Mercedes 1m33.161s +6.057s 11 5. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Renault 1m36.530s +9.426s 15 6. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 1m42.257s +15.153s 7 7. Sebastian Vettel Red Bull-Renault No time 3 8. Marcus Ericsson Caterham-Renault No time 1
si va mai boceati ca nu sunt teste. Uite ca nici RBR nici McLaren nu au nevoie de ele. O zi intreaga si doar 3 ture ...