Raikkonen: "Mă simt ca şi cum n-aş fi lipsit din Formula 1"
Kimi Raikkonen este mulţumit de prestaţia din cursa de la Melbourne şi regretă că nu a putut progresa mai mult din cauza problemelor din calificări.
Kimi Raikkonen a terminat pe locul şapte în prima cursă de la revenirea în Formula 1 după o absenţă de două sezoane.
Rezultatul este unul onorabil pentru pilotul echipei Lotus în contextul în care sâmbătă a fost eliminat în prima parte a calificărilor, iar finlandezul a admis că revenirea în Formula 1 a fost de bun augur.
"Mă simt ca şi cum nu aş fi fost plecat. Sâmbătă am făcut câteva greşeli care ne-au costat foarte mult, aşa că ne-am fi putut descurca mai bine în cursă. Am avut un start bun, dar apoi am avut un accident în faţa mea în primul viraj şi aproape că am oprit şi am ajuns pe iarbă pentru a-l evita, aşa că am pierdut câteva poziţii. Asta ne-a făcut cursa şi mai dificilă, pentru că am avut viteza, dar şi foarte mult trafic."
"Când ne gândim la toate aceste lucruri cred că aş fi putut termina într-o poziţie mult mai bună. Am avut şi un Safety Car care mai mult ne-a încurcat. În ansamblu, weekendul a fost departe de a fi ideal, dar monopostul este bun şi să revin pe locul şapte înseamnă că cel puţin am obţinut câteva puncte", a declarat el.
Coechipierul său Romain Grosjean a abandonat în turul doi în urma unei coliziuni cu Pastor Maldonado după ce plecase de pe locul trei al grilei de start, însă francezul rămâne optimist datorită performanţelor generale ale monopostului Lotus.
"Cursa a fost foarte scurtă, dar cred că putem extrage lucruri pozitive. La început l-am urmărit cu uşurinţă pe pilotul din faţa mea. Monopostul este bun, aşa cum ne trebuie. Sunt sigur că vom progresa şi partea bună este ca atmosfera în cadrul echipei este grozavă şi muncim împreună. Sunt sigur că putem obţine câteva rezultate grozave în acest an", a precizat el.
Via | Renault
exact cum am crezut, daca esti inca tanar este posibil sa mergi bine fara o lunga perioada de reacomodare. Credeam asta pentru ca sunt atatea exemple de piloti tineri care au fost rapizi din prima zi de F1, nici ei nu aveau nevoie de acomodare. Exemple: Kimi, Hamilton, Alguersuari, Button, Schumacher. Deci de ce are nevoie Schumacher de mult timp de acomodare la 41 de ani dar NU si la 23 (parca 23)? Raspunsul e chiar acest "41" (de ani). Ramane ca singur motiv pentru esecul revenirii lui Schumacher varsta. Oricum nu va mai fi cel de pe vremuri, dar atunci a fost atat de bun incat acum, chiar la un nivel ceva mai jos decat era odata tot e suficient sa concureze cu cei tineri. Coulthard, Hill, Mika, Villeneuve sunt comentatori, dar Schumi e tot acolo...