Raikkonen susţine că lipsa de rezultate nu are legătură cu motivaţia
Kimi Raikkonen a negat că motivaţia sa de a concura pentru Lotus a scăzut după semnarea contractului cu Ferrari pentru sezonul 2014.
Kimi Raikkonen a înregistrat o uşoară scădere de forma după ce a fost anunţat drept noul coechipier al lui Fernando Alonso pentru sezonul următor, în special în privinţa rezultatelor din calificări.
Cu toate acestea, finlandezul susţine că este la fel de motivat ca întotdeauna şi că un contract sigur pentru anul viitor nu îl poate face să-şi piardă concentrarea.
"Cred că motivaţia nu se schimbă niciodată, a rămas aceeaşi de la începutul anului. Faptul că voi pleca de la echipă nu schimbă nimic, încă vreau să câştig curse în acest an. Nu sunt interesat să pilotez în cercuri fără să forţez, întotdeauna vreau să dau tot ce a mai bun. Ce se va întâmpla anul viitor nu mă interesează acum", a declarat finlandezul.
În plus, Raikkonen insistă că Formula 1 reprezintă în continuare un motiv de entuziasm pentru el, chiar dacă nu agreează activităţile de marketing impuse de cele mai multe echipe.
"Întotdeauna am spus că dacă nu îmi mai place nu mai merg la următoarea cursă. Mă bucur să pot pleca în momentul în care nu mai simt că îmi place. Nu am niciun motiv să fac ceva ce nu-mi place. Sunt multe lucruri care nu-mi plac, dar cel puţin cursele compensează. Mă bucur de modul în care evoluează lucrurile şi sper să fie şi mai bine în viitor", a adăugat el.
Via GPUpdate
dupa Monza a obtinut un loc 3, un loc 2 si un loc 5 ... hai k locul 5 nu straluceste ... dar 2 podiumuri de cand este considerat lipsa de performanta? (in contextual in care locul 1 este "inchiriat")