Raliul Dakar, etapa 5/13: Roma revine pe primul loc după o probă scurtată plină de probleme pentru rivali
Nani Roma şi-a recâştigat prima poziţie în clasamentul general în a cincea probă specială din Raliul Dakar, afectată de numeroase probleme pentru rivali şi de scurtarea traseului din motive de securitate.
EVENIMENTE IMPORTANTE PÂNĂ ACUM:
▶ Etapa 1/13: chinezii de la Great Wall au fost primii lideri ai Raliului Dakar prin intermediul lui Carlos Sousa;
▶ Etapa 2/13: Stephane Peterhansel îşi intră în rol şi urcă pe prima poziţie a clasamentului general;
▶ Etapa 3/13: Nani Roma devine al treilea lider al raliului;
▶ Etapa 4/13: Sainz urca pe prima poziţie la volanul unui buggy Red Bull SMG
Cea de-a cincea probă specială din cadrul Raliul Dakar ar fi trebuit să fie cea mai lungă a competiţiei de anduranţă, întrucât era programată pe o distanţă de 912 kilometri, dintre care 527 în regim cronometrat, între localităţile Chilecito şi Tucuman.
Ca urmare a unor ample proste ale populaţiei locale în urma cărora maşinile de siguranţă au fost blocate şi nu ar fi putut interveni în cazul unor incidente, proba a fost scurtată semnificativ, astfel că piloţii au ajuns doar la primul punct de control al celei de-a doua secţiuni înainte de a merge la pas spre destinaţia finală.
Nani Roma a speculat din plin acest lucru după ce a fost cel mai rapid până în momentul întreruperii şi a reuşit chiar să revină pe prima poziţie pe care a deţinut-o şi după a treia probă. Pilotul echipei X-Raid Mini a fost avantajat de o serie de dificultăţi întâmpinate de rivali.
Carlos Sainz, precedentul lider, a pierdut aproape 75 de minute din cauza unor erori de navigaţie şi a unor defecţiuni la sistemul electric al buggy-ului Red Bull SMG. La rândul lor, Nasser Al-Attiyah a pierdut 21 de minute, iar Stephane Peterhansel alte 23 de minute din cauza unor erori de navigaţie sau a unor blocaje în nisip.
În urma incidentelor repetate, Roma are un avans de 26 de minute în clasamentul general în faţa lui Al-Attiyah, în timp ce Orlando Terranova ocupă locul trei şi este urmat de Peterhansel, Giniel de Villiers şi Sainz.
Între timp, cele două Dustere introduse în competiţie de Renault Argentina continuă să progreseze în pluton. Emiliano Spataro a ocupat locul 32 în a cincea probă, lucru ce i-a permis să rămână pe 21 la general, în timp ce coechipierul său Jose Garcia a încheiat proba pe 12 şi a urcat pe locul 39 în clasamentul general.
Cea de-a şasea probă specială din Raliul Dakar va avea loc pe o distanţă totală de 694 kilometri împărţită în două secţiuni, iar la final piloţii vor ajunge în localitatea Sălta, acolo unde vor avea o zi de pauză.
RALIUL DAKAR 2014 - REZUMAT ETAPA 5/13:
RALIUL DAKAR 2014 - CLASAMENT ETAPA 5/13:
1. Nani Roma X-raid Mini 4h27m01s 2. Giniel de Villiers Imperial Toyota +04m20s 3. Robby Gordon Hummer +20m12s 4. Orlando Terranova X-raid Mini +20m44s 5. Nasser Al-Attiyah X-raid Mini +21m38s 6. Stephane Peterhansel X-raid Mini +23m55s 7. Lucio Alvarez Ranger Ford +25m45s 8. Adam Malysz Overdrive Toyota +27m18s 9. Darek Dabrowski Overdrive Toyota +29m20s 10. Erik Van Loon XDakar Ford +39m19s
RALIUL DAKAR 2014: CLASAMENT GENERAL DUPĂ ETAPA 5/13:
1. Nani Roma X-raid Mini 19h21m54s 2. Nasser Al-Attiyah X-raid Mini +26m28s 3. Orlando Terranova X-raid Mini +31m46s 4. Stephane Peterhansel X-raid Mini +39m59s 5. Giniel de Villiers Imperial Toyota +41m24s 6. Carlos Sainz SMG Buggy +59m43s 7. Christian Lavieille Haval +1h41m50s 8. Federico Villagra X-raid Mini +1h42m42s 9. Darek Dabrowski Overdrive Toyota +1h45m58s 10. Pascal Thomasse MD Buggy +2h12m10s