Raliul Italiei: Latvala, cel mai rapid în calificări
Jari Matti Latvala a stabilit cel mai bun timp în calificările pentru Raliul Italiei şi a ales să plece primul pe traseu în probele speciale de vineri.
Ford a dominat autoritar calificările din cadrul Raliului Italiei de la sfârşitul acestei săptămâni, după ce Jari Matti Latvala şi Petter Solberg au ocupat primele două poziţii.
Cronometrat cu 2:26.457, Latvala a fost cu peste o secundă mai rapid decât coechipierul său, care a admis că a comis o greşeală pe traseu. Finlandezul a ales să plece primul pe traseu în problele speciale de duminică, în timp ce Solberg va lua startul al treilea.
"Ştiu că s-ar putea să pierd timp în prima buclă din cauza condiţiilor de pe drum, dar am fost mai îngrijorat de perspectiva de a concura pe întuneric în a doua buclă. A fost o alegere între a avea drumul curat cu cea mai bună aderenta sau să nu am deloc praf şi să ajung la linia de sosire pe zi", a explicat finlandezul motivele pentru care a luat această decizie.
Poziţia a treia în calificări i-a revenit campionului mondial Sebastien Loeb, care a ales să plece al cincilea pe traseu în probele de vineri. Clasamentul calificărilor a fost completat de Evgeny Novikov, în timp ce Mikko Hirvonen s-a poziţionat doar pe locul cinci în faţa lui Ott Tanak şi Mads Ostberg.
Raliul Italiei va începe joi după-amiază, când vor avea loc primele două probe speciale.
Raliul Italiei - Rezultate calificări:
1. Jari-Matti Latvala Ford 2m26.457s 2. Petter Solberg Ford + 1.024s 3. Sebastien Loeb Citroen + 1.307s 4. Evgeny Novikov Ford + 1.516s 5. Mikko Hirvonen Citroen + 1.606s 6. Ott Tanak Ford + 1.989s 7. Mads Ostberg Ford + 2.250s 8. Chris Atkinson Mini + 2.777s 9. Martin Prokop Ford + 5.706s 10. Thierry Neuville Citroen + 7.247s