Raliul Spaniei, PS 1-3/18: Ostberg este liderul surpriză, Solberg a abandonat

Publicat vineri, 09.11.2012 12:31 de Daniel Popescu

Mads Ostberg este liderul surpriză în Raliul Spaniei după ce ploaia puternică i-a întârziat pe Sebastien Loeb şi Jari Matti Latvala, în timp ce Petter Solberg şi Dani Sordo au abandonat.

Raliul Spaniei a început vineri dimineaţă cu primele trei probe speciale, însă ploile puternice au transformat traseul de macadam într-un teren noroios. Întrucât şi-au ales poziţii de drum în ultima parte a plutonului, piloţii de top au avut cel mai mult de suferit, iar de aceste probleme au profitat la maxim piloţii din frunte.

Astfel, Mads Ostberg este liderul surpriză al raliului după primele trei pobe speciale la volanul unui Ford Fiesta RS WRC, iar norvegianul are un avans de 2.7 secunde în faţa lui Ott Tanak, care a fost chiar lider după PS 2.

Primul pilot al unei echipe de uzină apare abia pe locul trei în persoana lui Mikko Hirvonen, care are însă de recuperat peste 13 secunde în faţa lui Ostberg. Pilotul echipei Citroen este urmat în clasament de Sebastien Loeb, care şi-a asigurat deja titlul mondial şi are de recuperat 6.4 secunde în faţa finlandezului.

Aflaţi la ultimul raliu în WRC cu echipa de uzină, cei de la Ford au şanse minime să plece cu fruntea sus din campionat, întrucât Jari Matti Latvala ocupă doar locul cinci în clasamentul general la peste 55 de secunde de lider, fiind incomodat vizibil de ploaia puternică. Coechipierul său Petter Solberg a avut parte de o dimineaţă dezastruoasă, fiind nevoit să abandoneze în PS 2 după ce a lovit o piatră, aparent aceeaşi care l-a forţat să se retragă şi în ediţia de anul trecut a raliului.

Thierry Neuville şi Andreas Mikkelsen şi-au deteriorat maşinile Citroen DS3 WRC şi, respectiv, Skoda Fabia S2000 în acelaşi loc, iar pilotul Skoda a fost nevoit să abandoneze ulterior din cauza defecţiunilor la direcţie. Nu la fel de norocos a fost Dani Sordo, pilotul Mini fiind nevoit să abandoneze după ce a ieşit de pe traseu în PS3.

Următoarele trei probe speciale din Raliul Spaniei vor avea loc vineri după-amiaza.

Raliul Spaniei - Clasament după PS 3/18:

LocPilotTimpDiferenta
1. M. ØSTBERG 51:18.8 0.0
2. O. TÄNAK 51:21.5 +2.7
3. M. HIRVONEN 51:31.9 +13.1
4. S. LOEB 51:38.3 +19.5
5. J. LATVALA 52:13.9 +55.1
6. J. NIKARA 52:28.2 +1:09.4
7. E. NOVIKOV 52:33.3 +1:14.5
8. C. ATKINSON 53:51.4 +2:32.6
9. H. WEIJS 54:06.4 +2:47.6
10. C. BREEN 54:38.4 +3:19.6