Red Bull a efectuat primele tururi pe circuitul din Mexic

Publicat joi, 02.07.2015 16:01 de Daniel Popescu

Daniel Ricciardo şi Carlos Sainz jr au efectuat primele tururi demonstrative pe circuitul Herman Rodriguez care va găzdui Marele Premiu al Mexicului în luna noiembrie.

Red Bull Racing a participat în această săptămână la o demonstraţie pe circuitul Herman Rodriguez împreună cu Daniel Ricciardo şi Carlos Sainz Jr.

Cei doi au parcurs câteva tururi pe pista încă neasfaltată care va găzdui Marele Premiu al Mexicului în luna noiembrie a acestui an. Piloţii au concurat la volanul unui monopost Red Bull Racing, dar şi al unui Infiniţi Q50, iar Ricciardo susţine că circuitul are unele asemănări cu Monza.

"Există câteva similarităţi cu alte circuite. Există unele zone prin parc care seamănă un pic cu Monza, în special lunga linie dreaptă. Iar apoi seamănă un pic cu Coreea de Sud", a declarat el.

În plus, australianul este încântat că Formula 1 revine pe un circuit care a mai găzduit curse de Formula 1 în perioada 1963-1970 şi 1986-1992.

"Este frumos să revenim pe un circuit pe care mulţi dintre eroii mei au concurat în anii '80-'90. Va fi un pic diferit, dar este special să mergem în ultimul viraj, pe partea veche a circuitului şi în alte zone de acest fel", a adăugat el.

Via Red Bull

  • Adrian, joi, 02.07.2015 16:19

    @quote - "Este frumos să revenim pe un circuit pe care mulţi dintre eroii mei au concurat în anii '80-'90. Va fi un pic diferit, dar este special să mergem în ultimul viraj, pe partea veche a circuitului şi în alte zone de acest fel" De foarte corect mulți dintre voi nici măcar unul din actuala generație de piloți! Unii dintre voi nici măcar nu se născuseră atunci când pe acest circuit a avut loc ultima cursă de formula 1!