Renault insistă că viitorul financiar al echipei este asigurat
Eric Boullier a negat încă o dată speculaţiile din presă privind dificultăţile financiare întâmpinate de Renault în ultima perioadă.
Deţinută în coproprietate de fondul de investii Genii Capital şi constructorul britanic Lotus, Renault a fost ţinta speculaţiilor potrivit cărora înregistrează numeroase pierderi financiare, motiv pentru care prezenţa echipei pe grila de start în viitorul apropiat ar putea fi pusă în pericol.
Cu toate acestea, şeful Eric Boullier insistă că Renault are bugetul asigurat pentru următoarele sezoane şi că zvonurile sunt menită doar să afecteze moralul angajaţilor.
"Înţeleg că există oameni geloşi în paddock care vor să ne tachineze. Obiectivul lor a fost să afecteze moralul oamenilor, ceea ce a fost un lucru rău. Evident, este o perioadă de tranziţie şi multe schimbări pentru o companie mare ca aceasta. Timpul va demonstra că avem dreptate şi că suntem puternici. Avem sponsori puternici, proprietari puternici cu bune cunoştinţe financiare şi avem câteva planuri bune", a declarat francezul pentru postul de radio BBC Oxford.
Aproape de jumătatea sezonului competiţional, Renault ocupă locul patru în clasamentul constructorilor cu 61 de puncte, cu numai trei puncte mai mult decât principalii rivali, reprezentaţi de Mercedes GP. Chiar dacă este departe de prestaţiile care au condus la titlurile mondiale din 2005 şi 2006, Boullier consideră că echipa anglo-franceza traversează un sezon bun.
"M-am bucurat de un start grozav cu două podiumuri consecutive. Evident, este foarte provocator, dar este bine să vedem că băieţii ne oferă un monopost competitiv. De asemenea, cursele sunt foarte bune în acest an. Spectacolul este bun, show-ul este bun pentru fani şi cred că Formula 1 are cocktail-ul perfect", a mai precizat el.
Via | BBC Sport