Renault operează o nouă schimbare în structura de conducere
Renault l-a promovat pe Alan Permane în funcţia de director al operaţiunilor de cursă, ca reacţie la plecarea lui Steve Nielsen din funcţia de director sportiv.
Renault a anunţat efectuarea unei noi schimbări în structura de conducere a echipei, care intra în vigoare înaintea Marelui Premiu al Japoniei de la sfârşitul acestei săptămâni.
Astfel, Alan Permane, unul dintre veteranii team-ului anglo-francez, a fost promovat în funcţia de director al operaţiunilor de cursa şi va colabora cu John Wickham. Schimbarea vine în contextul în care Steve Nielsen a părăsit funcţia de director sportiv după Marele Premiu al statului Singapore, conform unui anunţ făcut anterior în acest an.
Eric Boullier, şeful Renault, este convins că schimbarea nu va avea efecte semnificative asupra echipei, întrucât aceasta nu este una majoră. "Este foarte simplu. O parte dintre responsabilităţile lui Nielsen vor fi preluate de Alan Permane, care este acum director al operaţiunilor de cursă. În plus, John Wickham face parte din echipa noastră, iar alte schimbări vor fi anunţate în curând. Mă aştept ca aceasta tranziţie să fie foarte lină", a declarat francezul.
Nielsen este creditat cu şanse să se alăture echipei Team Lotus patronate de omul de afaceri malaezian Tony Fernades.
Via | Renault
Renault, in cadere libera? Unde esti Kubica??