Renault: "Prestaţia din Singapore a fost ruşinoasă"
Eric Boullier a catalogat drept "ruşinoasă" prestaţia echipei Renault din Singapore după ce Bruno Senna şi Vitaly Petrov au terminat pe locurile 15 şi, respectiv, 17.
Renault a avut parte în Singapore de cel mai slab weekend de cursă din acest sezon competiţional, după ce Bruno Senna şi Vitaly Petrov nu au avut nicio şansă să lupte pentru puncte.
Rezultatele modeste sunt justificate parţial şi de decizia de a renunţa la update-urile planificate pentru acest weekend, însă şeful Eric Boullier a catalogat prestaţia echipei drept "ruşinoasă" după ce Senna şi Petrov au terminat pe locurile 15 şi 17.
"Nu ne-am aşteptat niciodată ca prestaţia să fie atât de ruşinoasă. A fost o experienţă dureroasă să vedem maşinile noastre atât de slab poziţionate în clasament, chinuindu-se pentru aderenţă în condiţiile steagului albastru. În aceste condiţii, este dificil să extragem o parte pozitivă din cursă", a declarat francezul într-un comunicat de presă.
În plus, Renault a fost amendată de FIA cu 7.500 EUR întrucât l-a informat greşit pe Senna cu privire la poziţia pe care a ocupat-o în cursă în timp ce Safety Car-ul era prezent pe circuit. Renault i-a transmis lui Senna că poate lupta cu Sergio Perez pentru poziţie după ieşirea maşinii de siguranţă de pe circuit, însă în realitate pilotul echipei Sauber era cu un tur în fata brazilianului. După ieşirea Safety Car-ului, Senna a încercat să-l depăşească pe Perez şi cei doi s-au lovit.
Via | Renault | FIA
Tare ma bucur ca au facut o cursa rusinoasa, cred ca ghinionul lasat de Nick H se adevereste, :D.