Renault: "Sistemul de evacuare frontal, eşecul sezonului"
Renault a admis că utilizarea unui sistem de evacuare frontal este principala cauză a regreselor echipei din ultima perioadă.
Renault a fost una dintre echipele care a ieşit cel mai mult în evidenţă în testele premergătoare sezonului 2011, datorită unui sistem de evacuare care permite eliminarea gazelor de eşapament prin partea frontală a plăcilor exterioare ale caroseriei.
Inovaţia a dat roade în primele curse, atunci când echipa anglo-franceză a obţinut două podiumuri, însă ulterior rezultatele au fost modeste, culminând cu locurile 15 şi 17 obţinute în Singapore. James Allison, directorul tehnic al echipei, a admis că tocmai acest sistem de evacuare este principala cauză a eşecului, din cauza imposibilităţii de a dezvolta sistemul şi a ineficientei acestuia pe circuitele lente.
"Când am luat decizia în privinţa sistemului de evacuare frontal a fost un concept foarte interesant şi unul mai bun decât sistemul de evacuare prin eleronul spate (n.r - utilizat de multe alte echipe). Părea că are potenţialul de a oferi performanţe cu care să câştigăm curse, dar de atunci doua sau trei lucruri ne-au tras înapoi."
"Primul este că s-a dovedit dificil de dezvoltat. Din cutie a ieşit destul de bun, dar a fost mult prea greu să adăugăm îmbunatăţirile pe care le doream. Al doilea este că trebuie îngrijit foarte bine pentru a genera forţa de apăsare aerodinamică necesară, iar pe mai multe circuite am observat o scădere a forţei de apăsare aerodinamică", a declarat britanicul.
Pentru anul viitor, Allison a dezvăluit că Renault pregăteşte un design mai convenţional, pentru a evita repetarea scenariului din acest sezon.
"Lucrăm la monopostul de anul viitor încă din ianuarie şi avem mulţi oameni care lucrează din greu la asta. Este mult de muncă. Anul viitor va fi resetat la o setare mai convenţională", a mai precizat el.
Via | Renault
pai la anu' prin regulament va fi foarte conventional