Rosberg şi Hamilton, nemulţumiţi de performanţele din antrenamente
Nico Rosberg şi Lewis Hamilton sunt nemulţumiţi de evoluţiile din antrenamentele de la Silverstone, însă rivalii de la Ferrari anticipează că Mercedes va fi semnificativ mai competitivă în calificări şi cursă.
Nico Rosberg a stabilit cel mai bun timp în ambele sesiuni de antrenamente de vineri din cadrul Marelui Premiu al Marii Britanii, în ciuda unor defecţiuni la sistemul hidraulic.
Pilotul echipei Mercedes nu este însă pe deplin mulţumit de prestaţia sa şi crede că evoluţiile de vineri vor fi mai puţin relevante, întrucât temperaturile maxime de sâmbătă şi duminică vor fi mai scăzute.
"Nu sunt atât de mulţumit. Maşina a derapat în peste tot, dar cred că este din cauza circuitului, în special pentru că a fost mai cald decât va fi în cursă. Stabilitatea de care am avut nevoie vineri nu va fi ideală pentru duminică şi aici intervin dificultăţi", a declarat el.
Coechipierul său Lewis Hamilton a fost foarte aproape de Rosberg în prima sesiune, însă a terminat doar pe locul patru a doua sesiune şi admite că stabilitatea monopostului a reprezentat o problemă.
"Trebuie să rezolv problema cu stabilitatea. Sper că există mult potenţial în monopost", a precizat el.
▶ Cronică Antrenamente 1: Rosberg, cel mai rapid în ciuda unor defecţiuni tehnice
▶ Cronică Antrenamente 2: Rosberg rămâne cel mai rapid
Kimi Raikkonen a reuşit să-l surclaseze pe Hamilton în a doua sesiune, însă afirmă că evoluţia sa cu pneurile hard nu a fost una conform cu aşteptările.
"Pneurile hard sunt foarte dificile, cel puţin setul testat după-amiaza. Pe medium este în regulă pentru un tur. Încă avem de muncă, a fost o sesiune dificilă din cauza problemelor cu pneurile hard", a explicat el.
În schimb, coechipierul său Sebastian Vettel anticipează că Mercedes va reveni la o formă bună în calificări şi cursă, întrucât la fel s-a întâmplat şi la numeroase curse precedente.
"Nu ştiu dacă cei de la Mercedes au avut o problemă. Nu cred, dar cred că sâmbătă vor fi foarte rapizi. Ştim că fac un pas major în faţă de vineri până sâmbătă", a precizat germanul.
Marele Premiu al Marii Britanii la TV
Drepturile TV ale Formulei 1 pentru România sunt deţinute de postul Dolce Sport, care poate fi recepţionat şi pe internet prin intermediul platformei TelekomTV. Calificările şi cursele pot fi urmărite în ţara noastră şi pe posturile de televiziune RTL (limba germană) sau Duna (limba maghiară).
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisiuni TV | Internet |
Antrenamente 1 | vineri, 3 iulie | 12:00 | - | |
Antrenamente 2 | vineri, 3 iulie | 16:00 | - | |
Antrenamente 3 | sambata, 4 iulie | 12:00 | - | |
Calificari | sambata, 4 iulie | 15:00 | DolceSport, RTL, Duna | Telekom TV |
Cursa | duminica, 5 iulie | 15:00 | DolceSport, RTL, Duna | Telekom TV |