Rubens Barrichello vrea să rămână la Williams în 2012

Publicat marţi, 05.07.2011 16:26 de Daniel Popescu

Rubens Barrichello a renunţat la planurile de retragere şi speră să-şi prelungească contractul cu Williams pentru sezonul 2012.

După plecarea de la Brawn GP, Rubens Barrichello a găsit un refugiu la Williams, una dintre cele mai titrate echipe din istoria Formulei 1, însă britanicii traversează o perioadă modestă din punct de vedere al performanţelor pe circuit.

Dezamăgit de situaţie, brazilianul a afirmat recent că se gândeşte serios la retragere, însă schimbările apărute în cadrul echipei, care au culminat cu noul parteneriat cu Renault pentru furnizarea motoarelor, l-au determinat să-şi schimbe radical poziţia.

Fostul pilot al Scuderiei Ferrari este acum pregătit să-şi pună semnătura pe un nou contract cu Williams, şansele ca şi echipa să-şi dorească acelaşi lucru fiind foarte mari.

"Bineînţeles că vreau să concurez anul viitor şi sper să fiu cu ei. Am vorbit deja cu Mike Coughlan (n.r - viitorul director de design) şi cu mulţi alţi oameni. În această săptămână voi avea o discuţie bună şi cu băieţii de la aerodinamică. Sper că acum, cu un motor Renault, avem toate ingredientele: este uşor, facil de pilotat şi un lucru atât de bun în spatele monopostului încât asta va ajuta echipa să meargă mai departe."

"Poţi vedea ceva lumină la capătul tunelului, asta e tot ce pot să spun. Nu sunt aici să fac calcule, dar nu sunt aici doar pentru a merge în cercuri. Am făcut deja asta prea mult. Vreau doar să am un monopost precum un sezon cu Brawn (n.r - sezonul 2009) pentru a-mi oferi ceea ce merit să am, iar echipa este într-o postură prosperă. Merge în direcţia potrivită", a declarat el.

Via | GPUpdate