Rusia exclude amânarea cursei programată în 2014
Rusia susţine că va finaliza la timp lucrările la circuitul de la Soci pentru a găzdui cursa inaugurală de Formula 1 în 2014.
Bernie Ecclestone a semnat în 2010 un contract pe şapte ani pentru găzduirea unui Mare Premiu al Rusiei la Soci începând din 2014.
Ulterior, britanicul a admis că este posibil ca ediţia inaugurală să aibă loc abia în 2015 din cauza întârzierilor la construcţia circuitului, amplasat chiar în Parcul Olimpic care va găzdui Jocurile Olimpice de la Soci de anul viitor.
Cu toate acestea, Anatoly Pakhomov, primarul localităţii Soci, afirmă că lucrările vor fi finalizate la timp şi anunţă că prima ediţie a Marelui Premiu al Rusiei va avea loc în noiembrie 2014.
"Cursa va fi găzduita în noiembrie, după Jocurile de Iarnă. Construcţia ciurcuitului este monitorizata cu atenţie de guvernul regional. Totul decurge conform planului. Dacă am fi avut probleme, atunci cam fi cerut ajutor din partea altor regiuni", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.
Tot în 2014 va avea loc şi prima ediţie a cursei americane de la New Jersey, amânată în acest an din cauza întârzierilor la finalizarea lucrărilor.
Via Reuters