Sauber, încrezător că va găsi sponsori pentru 2011
Peter Sauber şi-a exprimat încrederea că va găsi noi sponsori pentru echipa sa în perspectiva sezonului 2011.
Monopostul BMW-Sauber este unul dintre cele mai lipsite de numele unor sponsori în acest sezon, în contextul în care echipa a fost controlată de constructorul german BMW până anul trecut şi a fost la un pas să rateze prezenta pe grila de start în 2010.
Chiar dacă proprietarul Peter Sauber a reuşit doar sporadic să aducă sponsori în acest an, elveţianul susţine că se află în negocieri cu potenţiali parteneri în perspectiva anului viitor.
"Cred că vom fi la un nivel competitiv. Există o posibilitate bună pentru noi parteneri şi muncim foarte mult în această direcţie. Suntem siguri că vom avea mai multe culori pe monopost anul viitor. Nu ştiu care va fi culoarea de bază, asta depinde de sponsori", a declarat elveţianul.
BMW-Sauber a avut cel mai slab debut de sezon din întreaga sa istorie, însă echipa şi-a revenit treptat graţie noilor update-uri, iar Kamui Kobayashi şi Pedro de la Rosa au început să câştige puncte cu regularitate. Sauber crede că echipa se afla aproximativ la acelaşi nivel cu Williams şi Mercedes GP şi anticipează noi progrese pentru anul viitor.
"Ne vom apropia şi mai mult de celelalte echipe. Deja suntem aproape de Williams, uneori în urmă, alteori în faţa lor, şi acelaşi lucru este valabil şi în cazul Mercedes. Asta demonstrează că este posibil să mergi mai departe cu un buget limitat. Timpii de tur sunt la un nivel bun", a adăugat el.
Via | Autosport