Sauber neagă că Telmex va cumpăra echipa
Peter Sauber a negat speculaţiile că va vinde echipa de Formula 1 grupului mexican de telecomunicaţii Telmex.
Peter Sauber a vândut echipa care îi poartă numele la sfârşitul sezonului 2005 constructorului german BMW, însă a recuperat-o în 2010 după retragerea acestora din Formula 1.
Elveţianul în vârstă de 67 de ani caută în prezent cea mai bună soluţie pentru a vinde echipa unui investitor strategic, însă va face acest pas numai în momentul în care stabilitatea team-ului va fi asigurată.
"Cu un an în urmă am spus că nu vreau să rămân în pitwall (n.r - şef al echipei) când împlinesc 70 de ani. Asta este încă valabil, iar acum am 67 de ani. Punctul critic pentru mine este să mă asigur că aduc o stabilitate şi mai mare echipei şi că avem o bază financiară de plecare pentru a merge înainte din punct de vedere sportiv. Când vom avea aceste lucruri, va fi sosit momentul să fac un pas înapoi", a declarat el pentru site-ul oficial al echipei Sauber.
Sauber l-a adus la echipă pentru anul viitor pe Sergio Perez, care este susţinut financiar de grupul maxican de telecomunicaţii Telmex, condus de Carlos Slim, considerat cel mai bogat om al planetei. Presa internaţională a speculat că parteneriatul cu Telmex reprezintă doar o anticipare a unei viitoare tranzacţii, însă Sauber insistă ca grupul mexican este doar sponsor.
"Deţin 100% din echipă şi în prezent nu există planuri pentru a vinde echipa sau o parte din ea. Parteneriatul nostru cu Telmex, care va intra în vigoare în 1 ianuarie 2011, nu include deţinerea de acţiuni şi este strict o înţelegere de sponsorizare", a mai precizat el.
Via | Sauber Motorsport