Schumacher: "Depăşirile nu vor fi mai uşoare în 2011"
Michael Schumacher crede că depăşirile nu vor fi cu mult mai uşoare în 2011 după introducerea sistemului KERS şi a aripii spate ajustabile.
Formula 1 va beneficia de două noi tehnologii în sezonul 2011 introduse cu scopul principal de a îmbunătăţi şansele de depadire: KERS şi aripa spate ajustabile.
Dintre acestea, aripa spate poate fi ajustată numai în scop ofensiv, motiv pentru care este considerată principala armă prin care depăşirile vor fi facilitate, însă septuplul campion mondial a minimalizat eficienta acestui concept.
"Din ce am văzut până acum, aceste sisteme pot avea un mpact, dar nu atât de mare astfel încât să apeşi pe un buton şi să depăşeşti cu uşurinţă. În continuare, trebuie să fii în poziţia potrivită şi să prinzi momentul potrivit pentru a descoperi un avantaj din noile posibilităţi. Numai pe parcursul curselor vom fi capabili să înţelegem complet dacă funcţionează conform înţelegerii şi satisfacţiei noastre", a declarat germanul în cadrul unui interviu acordat site-ului oficial al echipei sale, Mercedes GP.
Pe de altă parte, el a admis că strategiile de cursă vor căpăta a importanţă majoră în acest an, întrucât se anticipează că piloţii vor avea nevoie de minim trei opriri la boxe din cauza degradării rapide a pneurilor Pirelli.
"Pneurile sunt aceleaşi pentru toată lumea şi sunt sigur că toţi ne vom înţelege cu ele. Bineînţeles, noi simţim diferenţele, dar asta este incitant la o schimbare şi suntem antrenaţi să ne descurcăm. În opinia mea, cheia va fi să găseşti strategia potrivită pentru a face pneurile să lucreze la capacitate maximă", a mai precizat el.
Via | Mercedes GP
Acelasi lucru l-a spus si Alonso cu privire la pneuri. Hai ca poate iese ceva interesant la capitolul strategii si spectacol.