Schumacher: "Există opţiunea să rămân la Mercedes în 2013"

Publicat vineri, 02.11.2012 10:00 de Daniel Popescu

Michael Schumacher a admis că va analiza posibilitatea de a rămâne în structura de conducere a echipei Mercedes în sezonul următor.

Michael Schumacher a confirmat recent că nu va participa în nicio altă competiţie din lumea sporturilor cu motor în sezonul 2013 după retragerea din Formula 1 programată pentru finalul acestui an.

Anterior, Ross Brawn, şeful Mercedes, a anunţat că echipa germana îi va oferi septuplului campion mondial şansă de a rămâne la Brackley într-o funcţie de conducere, iar pilotul a confirmat în Abu Dhabi această ipoteză. Germanul afirmă însă că va lua o decizie finală în acest sens doar după finalul sezonului.

"Cu siguranţă există opţiunea de a continua să lucrez cu Mercedes. După finalul sezonului vom discuta dacă are sens pentru ambele părţi", a declarat el pentru publicaţia germană Sport Bild.

Schumacher mai are de disputat doar trei curse înainte de retragerea din sporturilor cu motor, însă a afirmat în această săptămână că şi-a luat gândul de la obţinerea unei performanţe majore după numeroasele probleme pe care le-a avut pe parcursul anului.

Via GMM

  • SPW, vineri, 02.11.2012 10:13

    Bravo mai Shumacher, dupa ce ti-au batut joc de tine, mai stai si la curu lui Brawn. Cred ca are o problema mintala.

  • marian, vineri, 02.11.2012 11:21

    sper sa nu faca asa cv

  • schumi, vineri, 02.11.2012 11:51

    Hai Schumi ca vrem sa te vedem in DTM, WTCC, LeMans, raliuri... Mai sunt si alte competitii in afara de F1, la fel de frumoase sau poate chiar mai frumoase :)

  • klausnake, vineri, 02.11.2012 17:43

    Asa va mai lua si Ham un titlu mondial,mai mult ca sigur...

  • GrosJan, sâmbătă, 03.11.2012 01:03

    mai bine Hamilton decat Alonso...

  • levier, sâmbătă, 03.11.2012 11:41

    În opinia mea, dacă facem bilanțul după cei 3 ani, concluzia pare a fi că Schumacher nu avea ce să caute la o echipă atât de mediocră și de lipsită de inspirație. Au avut cel mai titrat pilot de F1 din toate timpurile și ei o tot dădeau cu ”Nico and Michael”. Totuși, există câteva sute de milioane de fani care urmăresc cursele de F1 cu regularitate. Fie că îl plac sau nu pe Schumacher (care nu e nici el inteligența întruchipată), acesta a marcat istoria sportului. În momentul în care îl jignesc pe Schumacher desconsiderându-l în raport cu Roseberg, ne jignesc pe toți cei care am urmărit cu sufletul la gură cursele de F1 din ultimii 20 de ani, chiar dacă uneori i-am dorit lui MSC vreo pană sau vreo ieșire în decor. Prima condiție pentru a exista F1 este existența interesului fanilor. Nimeni nu ar plăti o gașcă de pierde-vară să se sucească în jurul circuitului cu mașini de milioane de euro dacă nu am fi noi. După ce am pus suflet pentru a urmări cursele de F1 timp de 20 de ani în care Schumacher a fost în prim-plan (chiar dacă uneori ne-a bucurat, alteori ne-a deranjat), vine o echipă care îl tratează ca pe un pilot de duzină, ca și cum cei 20 de ani în care fanii au investit timp, bani și suflet nu au existat. Și echipa nu se numește Ferrari, McLaren sau Williams - echipe ale căror nume sunt semnificativ legate de istoria modernă a F1. Se numește Mercedes, care de pe vremea bunicilor actualilor angajați nu a prea făcut ceva (e discutabil, dar performanțele obținute ca furnizor de motoare cu McLaren, pe mine, ca fan F1 nu mă determină să consider Mercedes un actor important în F1). Cred că atitudinea celor de la Mercedes sau a lui Ecclestone vis-a-vis de Schumacher este în perfectă corelație cu atitudinea față de noi. Au tot schimbat regulile jocului pentru a-l face mai interesant pentru fani. Făcând pneurile să se deterioreze repede pentru a genera depășiri artificiale? Cred că ne confundă cu fanii unui sport în care se consumă semințe, se înjură și se provoacă bătăi de stradă. Ne pun de ani de zile în postura de a urmări o turmă de copii fără liceul terminat fără a ne oferi niciun fel de informație despre aspectele importante ale competiției. Dacă un pilot conservă carburant și astfel se lasă depășit, sau are pneurile uzate, sau are un set-up care nu îi asigură o viteză suficient de mare pe liniile drepte, sau care se potrivește mai bine la altă încărcătură de carburant, eu trebuie să mă uit pasiv și să admir pilotul care face depășirea. Nu am niciun fel de informații despre condițiile reale care au permis depășirea. În loc să îmi fie oferite aceste informații, sun jignit prin crearea unor depășiri artificiale generate de uzura pneurilor. Nu pot fi oferite aceste informații? Să se revină la simplitate și standardizare, la situații în care diferențele să poată fi generate de calitatea pilotului și de unul-doi factori tehnici care pot fi cunoscuți. Altfel, să se uite de acum înainte la curse mâncătorii de semințe. Eu unul sigur nu mă voi mai uita în aceste condiții. De fapt, aberația ar trebui să fie mult mai evidentă. Cine ia deciziile în acest sport de miliarde de euro? Un moș de peste 80 de ani, care s-a lăsat de școală la 16 ani și a făcut bani ca bișnițar.